Liviu Dragnea a fost confirmat drept lider omnipotent al PSD, dar problemele principalului partid de guvernământ n-au dispărut.
Ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a luat parte la sfințirea bisericii cu hramul Acoperământul Maicii...
Bucureștiul a împlinit 559 de ani de la prima atestare documentară, iar Primăria a pregătit trei zile de concerte şi un concurs de proiecții spectaculoase. Oaspetele de seamă a fost veteranul Rod Stewart.
Negocierile dintre Bruxelles şi Londra pe tema ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană au intrat pe ultima sută de metri.
Colegiul comisarilor a hotărât să înregistreze inițiativa cetățenească europeană intitulată Mănâncă original!...
Nach der Sommerpause melden wir uns wieder mit einem recht vollen Tornister – auch während der Sommermonate und der Urlaubszeit haben uns viele Hörer geschrieben.
Pe unul dintre versanții nordici ai muntelui Măgura Codlei, acum mai bine de 800 de ani, cavalerii teutoni ridicau o fortăreață. Cetatea Neagră, căci așa au denumit-o, a fost mai apoi transformată în cetate țărănească.
Summitul Iniţiativei celor Trei Mări/ Reuniune a PSD, principalul partid aflat la guvernare in Romania/ Referendum pentru redefinirea familiei/ Întâlnire la nivel înalt la Salzburg
Bulzul este un preparat tradiţional al oierilor, însă, în timp, a fost preluat şi diversificat ca reţetă, ajungând sub diferite denumiri şi în meniurile unor restaurante din România.
Bulzul este un preparat tradiţional al oierilor, însă, în timp, a fost preluat şi diversificat ca reţetă, ajungând sub diferite denumiri şi în meniurile unor restaurante din România.
Ce este SOLVIT şi cum poate veni acesta în sprijinul cetăţenilor români aflaţi în străinătate
Preoții Unirii, este genericul sub care, la Clubul Țăranului Român din București a avut loc, marți, o serie de comunicări despre contribuția slujitorilor bisericii la Marea Unire din 1918.
Institutul Regal olandez de Meteorologie e emis un cod galben de vânt puternic și furtună pentru vineri, 21 septembrie 2018.
Din această vară au intrat în vigoare noi tarife pentru vizitarea Palatului Parlamentului.
Iniţiativa celor Trei Mări s-a maturizat politic şi conceptual şi toate condiţiile sunt îndeplinite pentru a începe proiecte concrete, este convingerea exprimată de şeful statului român, Klaus Iohannis.