Cu 631 de ani de atestare documentară, Suceava, oraş situat în nordul-estul României, în provincia istorică Bucovina îşi aşteaptă permanent vizitatorii cu o bogată ofertă turistică. Municipiul Suceava este reşedinţa judeţului cu acelaşi nume.
Dacă eşti licean sau student şi ai o pasiune pentru tehnologie şi inovaţie, abia aşteptăm să te cunoaştem! Astfel sună invitaţia de pe pagina de Facebook a echipei Creative Motion.
Recent a avut loc în mai multe oraşe din România Noaptea Albă a Galeriilor (NAG), ediţia a 13-a.
Ascultaţi aici Povestea vorbei, ediţia din 28 octombrie 2019.
Eduard Floria, vicepreşedintele Confederaţiei Patronale Concordia, despre Prevenirea fenomenului de emigrație (“brain drain) și repatrierea migranților - tema a studiului Analiza cantitativă și calitativă a pieței muncii în România.
Croaţia îndeplineşte condiţiile tehnice pentru aderarea la zona Schengen, a decis Comisia Europeană, săptămâna trecută, la Strasbourg, în cadrul Colegiului Comisarilor.
PNL a încheiat acorduri prin care semnalează că, numeric, şi-a asigurat numărul necesar de parlamentari pentru învestirea Guvernului.
Votul de învestire a noului cabinet condus de preşedintele PNL, Ludovic Orban, va avea loc pe 4 noiembrie, au decis Birourile permanente reunite...
Tenismanul român Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer au câştigat duminică finala probei de dublu din cadrul turneului ATP de la Basel, din Elveţia, dotat cu premii totale de 2.082.655 de euro.
Tenismanul român Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer au câştigat duminică finala probei de dublu din cadrul turneului ATP de...
La mai bine de trei ani după referendumul pro-Brexit, încă nu e clar încotro o vor apuca britanicii
Conflictul din Siria a revenit în atenția comunității internaționale prin operațiunile militare ale armatei turce împotriva milițiilor din nordul Siriei.
Banii europeni sunt disponibili nu doar în sume foarte mari, pentru companii, oraşe sau judeţe, ci şi pentru micii întreprinzători.
Ilham Tohti, un economist care luptă pentru drepturile minorității uigure în China, este laureatul din 2019 al Premiului Saharov
Patru români au murit într-un accident rutier care s-a produs luni dimineaţă în Ungaria, în regiunea Csongrad.