În orașul Siret, județul Suceava, va fi implementat un proiect cu fonduri europene care presupune și realizarea unui memorial al victimelor Holocaustului.
Brexit, migrația și schimbările climatice se află pe lista scurtă a priorităților noii Comisii Europene, condusă de Ursula von der Leyen.
Aici puteţi asculta Destine româneşti, ediţia din 4 decembrie 2019.
Guvernul de la București vrea să crească salariul minim de la începutul anului viitor.
Începând cu 1 ianuarie 2020, operatorii de telefonie mobilă care activează pe piaţa din România vor percepe un tarif maxim de terminare a apelurilor la puncte mobile de 0,76 eurocenţi/minut, în scădere cu 10% față de 0,84 eurocenți/minut
România se află sub media mondială în studiul întocmit, la fiecare trei ani, de OCDE, privind sistemele de educaţie din lumea întreagă.
Consulatul Onorific al României la Hammamet, Tunisia, a fost inaugurat oficial miercuri. Circumscripţia consulară a acestuia va acoperi...
Peste o treime dintre copii din România trăiesc sub pragul sărăciei, cu mari diferenţe între urban și rural în ceea ce privește drepturile de bază - sănătate, educație, condiţii de trai, arată un raport al organizației Salvați Copiii
Echipa de handbal feminin a României a înregistrat, miercuri, cea de-a doua înfrângere la Campionatul Mondial din Japonia.
Douăsprezece state membre UE își unesc forțele pentru a împărtăși idei pentru îmbunătățirea siguranței rutiere, ca parte a unui nou proiect finanțat de UE.
Comitetul Economic şi Social European organizează astăzi la Bruxelles o dezbatere pe tema crizei de locuinţe ieftine şi sociale din Uniunea Europeană
La nivelul județului Caraș-Severin, gradul de absorbție al fondurilor obținute prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală este de 54 %.
Sub titlul Visul din şosete aflăm cum ar putea copiii să-şi evalueze ziua mai bine, să o îmbunătăţească, dar şi să empatizeze cu păriţii întrebându-i şi pe ei ce notă ar da zilei în curs.
Cetatea Sighișoarei sau Schasburg a fost inclusă încă din 1999 în Patrimoniul Mondial UNESCO, fiind una dintre puținele cetăți locuite din Europa și o atracție a turiștilor străini care vizitează România.