Am prezentat mai rar vechi rețete, uitate, redescoperite sau reinventate. Una dintre acestea este friptura de vacă pregătită precum vânatul, o rețetă boierească, de acum un secol.
România va urmări să rămână pe plan extern un vector de stabilitate şi un promotor ferm al democraţiei, a subliniat preşedintele Klaus Iohannis la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti.
Staţiunea Vatra Dornei este situată la o altitudine de 802 m în Depresiunea Dornelor, la 112 km distanţă de Suceava şi 89 km de Bistriţa Năsăud.
MAE informează că în numeroase orașe din Franța sunt prevăzute manifestaţii şi acţiuni de protest.
MAE informează că în în Africa Centrală și de Est, în special în zona estică a Republicii Democratice Congo OMS menține încadrarea USPII
MAE informează că în Franța, în perioada 22 - 26 ianuarie 2020, în Departamentul Pyrénées Orientales, se vor înregistra ploi intense, inundații, căderi de zăpadă abundente la cotă joasă, pericol de avalanșă și valuri înalte.
Șefii Comisiei Europene și a Consiliului European au semnat acordul cu privire la Brexit, devenit lege în Marea Britanie după promulgarea acestuia de către Regina Elisabeta a II-a.
Ministerul Muncii şi Protecţiei a lansat joi un site care oferă informaţii şi documente despre toate cele 180 de servicii şi beneficii pe care le gestionează Ministerul şi instituţiile din subordine.
Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Oleksandr Bankov, afirmă că declaraţia președintelui Volodimir Zelenski, anume că România ar fi ocupat Bucovina de Nord, a fost tradusă greşit din ucraineană în engleză.
Conferința Drepturile fundamentale ale muncitorilor și accidentele la locul de muncă, organizată la Milano de Asociaţia de Promovare Socială MAYA E.T.S.
Mohamed elmaddawi din Egipt, student la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din București
Aici puteţi asculta rubrica Românii de lângă noi, ediţia din 23 ianuarie 2020.
Transilvania este o combinație desăvârșită de culturi şi tradiții.
Pensiile speciale acordate unor categorii de bugetari ar putea fi eliminate.
Unirea Principatelor Române - Moldova și Muntenia - din 1859 este marcată, zilele acestea, prin numeroase evenimente.