În 1890, la Mera, au fost aduse, din ținutul Făgărașului, opt bivolițe. Numărul lor a crescut, cu anii, la peste 1500, făcând cunoscută localitatea transilvană, nu doar prin cel mai mare număr de capete, dar și prin breasla untarilor, care a adus prosperi
Valsurile românului Eugen Doga au fost recunoscute ca valoare mondială, de către UNESCO. Numele compozitorului născut în Transnistria este cel mai des pomenit în Europa, SUA şi Asia atunci când valsul devine medicament pentru suflet.
Deşi tot mai mulţi sunt cei care susţin cu tărie că tinerei generaţii îi lipseşte patriotismul, un grup de tineri entuziaşti, reuniţi în...
Aici puteţi asculta Reporter RRI, ediţia din 18 iulie 2014.
În perspectiva alegerilor prezidenţiale din noiembrie, scena politică din România se reconfigurează prin fuziunea a două partide din linia întâi. Consemnăm, totodată, anunţarea unui nou candidat oficial la funcţia supremă în stat.
Uniunea Europeana şi Statele Unite au luat noi măsuri de constrângere la adresa Moscovei, pe care o consideră responsabilă de escaladarea conflicului armat din estul Ucrainei.
Aici puteţi asculta Reporter RRI, ediţia din 11 iulie 2014.
Institutul Naţional de Statistică publică un barometru relevant pentru evoluţia societăţii româneşti. Aflăm între altele, că populaţia României va ajunge, în 2060, la 12 milioane de locuitori.
Într-o scrisoare deschisă adresată celor două camere ale Parlamentului şi Ministerului de Externe de la Bucureşti, Uniunea Interregională...
Aici puteţi asculta Reporter RRI, ediţia din 4 iulie 2014.
Secretarul de stat pentru afaceri strategice, Bogdan Aurescu l-a primit luni, la sediul MAE, pe profesorul canadian de origine română, Aurel...
Aici puteţi asculta Reporter RRI, ediţia din 27 iunie 2014.
Cabinetul liderului social-democrat român Victor Ponta a luat, in ultimul timp, o serie de măsuri cu caracter popular, menite să ducă la creşterea nivelului de trai al românilor şi la o mai bună dinamică a economiei şi investiţiilor.
Legea privind reducerea contribuţiilor de asigurări sociale la angajator a intrat în linie dreaptă, după adoptarea ei de către Senatul României. De la 1 octombrie, ea ar trebui să fie funcţională.
UE şi-a sporit presiunea asupra Kremlinului care se vede constrâns, sub ameninţarea unor sancţiuni economice mai dure, să contribuie la punerea în practică a planului de pace.