Sclavia este atestată în toate perioadele istorice și în toate spațiile locuite de oameni, și în spațiul românesc actual există indicii pentru a identifica prezența ei.
Ascultați aici emisunea În prim-plan, România din 15.10.2023
Regimurile totalitare și oamenii lor, lideri și membri obișnuiți ai partidelor comuniste și fasciste, au strigat isteric lumii întregi suferința și persecuțiile la care ar fi fost supuși de regimul democratic.
Ascultați aici emisunea În prim-plan, România din 01.10.2023
Uniunea Europeană și Republica Modova s-au apropiat mai mult după ce Chișinăul a semnat Acordul de participare a Republicii Moldova la Programul UE privind Piața Unică.
Nu mulți români se pot lăuda că l-au văzut de aproape de Ceaușescu, și mai puțini că au dat mâna cu el. Mefient și, odată cu trecerea anilor, din ce în ce mai paranoic, Ceaușescu nu putea fi văzut de aproape decât în foarte puține ocazii.
Crucile au fost o prezență constantă în spațiul de locuire umană al Bucureștiului.
Tragediile prin care au trecut evreii în timpul celui de-al doilea război mondial i-au mișcat adânc pe contemporani.
Ascultați aici emisunea În prim-plan, România din 17.09.2023
Previziunile blocului comunitar pentru propria economie pentru ultima parte a anului 2023 și pentru anul 2024 sunt în continuare rezervate. Ele au fost ușor revizuite, dar mesajele transmise sunt de prudență și incertitudine.
Duminică, în grupa B a Cupei Mondiale la rugby care se desfășoară în Franța, naționala României va juca al doilea meci cu Africa...
Duminică, în grupa B a Cupei Mondiale la rugby care se desfășoară în Franța, naționala României va juca al doilea meci cu Africa de Sud.
Naţionala de fotbal a României a învins naționala Kosovo, cu scorul de 2-0, la pauză 0-0 pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa I a...
Federaţia Română de Fotbal a condamnat comportamentul iresponsabil al suporterilor de la peluza Sud, iar Jandarmeria Bucureşti a identificat 458 de persoane care au făcut parte din grupul de suporteri care a comis fapte antisociale.
România a fost învinsă de Franţa, campioana olimpică en titre, cu scorul de 3-0 la Varna, în Bulgaria, în sferturile de finală ale...