Existenţa unui număr de 60 de plăci de plumb cu dimensiunile de 15 centimetri lungime şi 10 lăţime în subsolul Institutului de Arheologie Vasile Pârvan din Bucureşti a creat o adevărată isterie în rândul amatorilor de istorie şi mister.
Străzi, tuneluri, râuri subterane, buncăre, catacombe, încăperi imense care ascund mistere, labirinturi şi alte facilităţi pe care le are un oraş obişnuit sunt arsenalul care compune istoria secretă a Bucureştiului.
Crucea Roşie română şi-a primit botezul focului chiar la înfiinţare: o ambulanţă, dotată cu cele necesare şi însoţită de un medic şi mai mulţi infirmieri, părăsea România pentru a acorda ajutor răniţilor din războiul sârbo-turc.
Obligaţiile economice sau tributul Ţărilor Române către Poartă au variat în timp şi ele au devenit foarte împovărătoare, efectul cel mai nociv fiind corupţia.
A fost cea mai mare operaţiune de invazie a unui stat de după cel de-al doilea război mondial. Ceauşescu n-a fost invitat să participe, nici informat despre invazie.
Teroriştii au fost obsesia Revoluţiei române din decembrie 1989 şi implicarea serviciilor secrete străine a creat o puternică dezamăgire.
Ana-Maria Brânză a fost aleasă cea mai bună spadasină a anului 2013, campioană europeană la individual şi pe echipe la spadă, locul 3 cu echipa la Mondiale.
Cu curaj, cu eroism şi cu hotărâre, timişorenii au ieşit în stradă să-şi strige dorinţa de libertate şi dreptul la o viaţă mai bună. Dar în celălalt colţ al ţării, cu câteva zile înainte, capitala Moldovei Iaşi se pregătea să înfrunte tirania comunistă...
Datorită solidarităţii speciale dintre mineri, ei aveau potenţialul de a face greve şi de a pune regimul în dificultate. Regimul a oferit minerilor condiţii salariale generoase, protecţie socială, dar i-a şi supravegheat.
În acest week-end începe turneul final al campionatului mondial la handbal feminin, ediţie găzduită de Serbia.
Ocupată de armatele Puterilor Centrale şi cu o imagine şifonată în ochii aliaţilor ei din cauza încheierii păcii separate din martie 1918, România se străduia, în toamna anului 1918, să iasă cât mai bine dintr-o situaţie disperată.
În grupa E a Ligii Europa la fotbal, echpa ucraineană Dniepr Dnepropetrovsk a învins pe Pandurii Târgu Jiu cu 4-1.
Aflată la 70 de kilometri nord-vest de Bucureşti, comuna Târgşorul Vechi este, la prima vedere, o comună ca oricare alta din judeţul Prahova.
Echipa naţională de fotbal a României a pierdut calificarea la turneul final al Campionatului Mondial din Brazilia din 2014. În meciul de baraj disputat cu Grecia, fotbaliştii eleni s-au impus cu scorul general de 4-2.
Decolonizarea Africii a fost puternic susţinută de Uniunea Sovietică şi China, ţări comuniste în căutare de sfere de influenţă în lupta împotriva capitalismului.