Ascultaţi aici emisiunea În prim-plan România din 06.06.2021.
În 1881, pe harta politică a Europei apărea Regatul României, o structură politică nouă, cu un trecut comun de cel puţin o jumătate de mileniu din punctul de vedere al mentalului colectiv.
Uniunea Europeană trebuie să protejeze libertatea presei prin susținere financiară, programe educaționale, înlăturarea politizării unor instituții naționale precum autoritatea de concurență și prin educație.
Zborul în spațiu a apropiat oamenii din diferite culturi, de diferite etnii, de pe părțile opuse ale intereselor geopolitice.
În ianuarie 1821, în Oltenia, în vestul principatul Munteniei, începea o mișcare cu obiective politice. Era condusă de Tudor Vladimirescu, un fost militar în armata rusă devenit negustor, influențat de ideile naționalismului luminist ale timpului.
Dintotdeauna, timpul a fost imaginat de oameni drept ceva care se repetă, de la succesiunea zilelor și a nopților, a anotimpurilor, la cea a ideilor și a modelor
Blocul european a suspendat ratificarea acordului de investiții UE-China încheiat la finele anului 2020. Motivul a fost mediul politic nefavorabil existent între cele două entități.
Timp de mai mult de patru decenii, între 1945 și 1989, pe 8 mai românii știau că era ziua partidului.
Născut pe 8 aprilie, acum 110 ani, la Rășinari, în județul Sibiu, Emil Cioran avea să devină unul dintre marii filosofi ai deznădejdii din cultura europeană postbelică și unul dintre marii stiliști ai limbii franceze moderne.
Cu câteva zile înainte de sărbătoarea Paștelui din 1986, pe 2 mai, românii primeau vestea unui accident produs la o centrală nucleară din Uniunea Sovietică.
Scriitorul și istoricul religiilor Mircea Eliade a lăsat în urmă o colecție impresionantă de manuscrise.
În anii 1960-1970, România își căuta o poziție în politica internațională.
Raportul votat în Parlamentul european privitor la educația digitală definește mai clar conceptele acesteia. Instrumentele, metodele și resursele sunt cele mai importante elemente ale ei.
Supravegherea politică în România între anii 1945 și 1989, în timpul regimului comunist, a fost unul dintre pilonii terorii pe care s-a bazat funcționarea acestuia
În următorii zece ani, suveranitatea digitală a Europei devine un obiectiv strategic de atins pentru ca Uniunea Europeană să nu depindă de entități publice sau private.