Obţinută prin fierberea mălaiului sau, dacă doriţi, a făinii de porumb, în apă cu puţină sare, mămăliga a fost, în alimentaţia românilor, un înlocuitor al pâinii.
În România este şi vremea căpşunelor. După ani de declin al producţiei interne, se remarcă o revenire a producătorilor.
În România este şi vremea căpşunelor. După ani de declin al producţiei interne, se remarcă o revenire a producătorilor.
Întins pe o suprafaţă de peste 75 de mii de hectare, Parcul Natural Apuseni acoperă practic cea mai importantă suprafaţă carstică din Munţii Apuseni şi cea mai importantă suprafaţă carstică a României.
Mazărea reprezintă una dintre tentaţiile gastronomice de la sfârşitul primăverii şi de la începutul verii, atunci când poate fi întâlnită în stare proaspătă.
Mazărea reprezintă una dintre tentaţiile gastronomice de la sfârşitul primăverii şi de la începutul verii, atunci când poate fi întâlnită în stare proaspătă.
Evenimentele majore din istoria omenirii pot influența decisiv destinul unor oameni, inclusiv a celor care au excelat în sport.
Din carne de peşte se pot obţine multe preparate şi mâncăruri, mult mai multe decât o ciorbă, preparate la grătar sau la cuptor din file.
Din carne de peşte se pot obţine multe preparate şi mâncăruri, mult mai multe decât o ciorbă, preparate la grătar sau la cuptor din file.
Relaxarea restricţiilor de călătorie impuse în ultimele luni de către toate statele aduce şi reluarea unor curselor aeriene.
Alegerea vacanţei în acest an este puternic influenţată de evoluţia pandemiei la nivleul Uniunii Europene, dar în primul rând, al statelor membre.
Reguli pentru pasagerii Aeroportului Internaţional Bucureşti Otopeni
Primele borcane de dulceaţă din acest an se pregătesc în lunile mai şi iunie, atunci când apar şi primele fructe.
Primele borcane de dulceaţă din acest an se pregătesc în lunile mai şi iunie, atunci când apar şi primele fructe.
Mămăliga a intrat în cultura gastronomică a românilor, se pare, prin secolul al 17-lea, după aducerea porumbului din America și cultivarea acestuia în Europa. Atracția românilor pentru mămăligă a avut, cel mai probabil, un substrat psihologic.