Consiliul şi Parlamentul European au ajuns la un acord privind bugetul Uniunii Europene pe anul viitor.
Medici nemulţumiţi de salariile pe care le primesc; numeroase cadre sanitare care pleacă din ţară în speranţa găsirii, peste hotare, a unui loc de muncă mai bine remunerat.
FMI, Comisia Europeană şi dezvoltarea economică românească; Bugetul pe 2014 - piatră de încercare; Cadrele didactice în stradă
Guvernul român a îndeplinit criteriile de performanţă pentru luna septembrie – spune Fondul Monetar Internaţional, care îmbunăţeşte prognozele de creştere economică a României în acest an şi le păstrează optimiste pentru 2014.
O delegaţie economică a Camerei de Comerţ şi Industrie Beaujolais, din regiunea franceză Rhône-Alpes, şi-a continuat, săptămâna aceasta,...
Guvernul român a aprobat a doua rectificare bugetară din acest an. Au fost tăiate bugetele celor mai multe ministere şi institutii de stat. Există, însă, asigurări că nu va fi afectată plata pensiilor, a salariilor şi a prestaţiilor sociale.
A doua rectificare a bugetului românesc pe acest an este negativă, întrucât încasările au fost mai mici decât cele prognozate iniţial.
Din 2015, pe teritoriul României vor fi operaţionale elemente ale scutului american antirachetă, menit să protejeze Europa de potenţiale atacuri cu rachete balistice.
România va sprijini Pentagonul pentru retragerea trupelor americane din Afganistan. Aşa au convenit, la Washington, ministrul român al apărării, Mircea Duşa, şi secretarul american al apărării, Chuck Hagel.
Medicul român de origine palestiniană, Raed Arafat, a primit distincţia de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare a Franţei.
Dupa eşecul privatizării combinatului chimic Oltchim, cândva perlă a industriei româneşti, şi privatizarea CFR Marfă a căzut...
Noi tensiuni preşedinte-premier; Raport european amânat; Fonduri comunitare pentru dezvoltare: Ministrul de externe în vizită la Londra...
Aprobat, săptămâna trecută, de guvern, un nou Cod Silvic ar urma să fie adoptat de Parlament după dezbateri în regim de urgenţă.
Cum anticipau mulţi, chestiunea romilor români din Franţa este departe de a se stinge, iar subiectul continuă să ţină capul de afiş al presei din Hexagon.
Aproximativ 3.000 de artişti străini au sosit la Bucureşti pentru prestigiosul eveniment, alăturându-se celor 1.500 din România.