Evolutii in cazul Rosia Montana; Legea cainilor comunitari a fost promulgata de presedintele Romaniei; Romania si Politica Agricola Comuna...
Lacul Văcăreşti, situat în partea sudică a capitalei României, este pe cale să devină o arie naturală protejată.
După nenumăratele proteste ce au avut loc în mai multe oraşe ale ţării, proiectul minier de la Roşia Montană a ajuns şi în atenţia oficialilor europeni.
Pentru al doilea an consecutiv, InnerSound International New Arts Festival a adus în atenţia vieţii culturale bucureştene efervescenţa scenei artistice contemporane internaţionale.
Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la naşterea (23 iulie 1913) scriitorului avangardist cunoscut sub numele de Gherasim Luca.
Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate atacul din 19 septembrie 2013, din apropierea oraşului Zvecan, în regiunea de nord a Kosovo, asupra unui vehicul aparţinând Misiunii Uniunii Europene în Kosovo (EULEX Kosovo)
Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat, luni, la Breaza, că România va trimite şi în 2014 militari români pentru îndeplinirea misiunilor în Afganistan.
Anda Calinici este de formare psiholog şi de profesie tester de software. De şase ani, însă, a renunţat la slujba ei de zi cu zi pentru a se dedica exclusiv pasiunii sale din copilărie: patiseria.
Conform datelor de audienţă furnizate de Asociaţia pentru Radio Audienţă (ARA), Valul de vară 2013, publicate astăzi, Radio România Actualităţi, principalul post al Radio România, este pe primul loc.
Creşterea economiei globale, combaterea protecţionismului şi lupta împotriva fraudei – îndemnul UE către ceilalţi lideri G20.
La Salonul internaţional de carte Bookfest, printre standurile editurilor clasice, doldora de cărţi care mai de care mai colorate şi mai atrăgătoare, se remarca unul în care nu erau decât câteva scaune, câteva desene înrămate pe pereţi şi o masă rotundă p
Radio România va realiza, împreună cu Radio Rai, serviciul public din Italia, un proiect editorial comun dedicat patrimoniului spiritual, istoric şi cultural al Bucovinei, cunoscută mai ales pentru mănăstirile medievale incluse în patrimoniul UNESCO.
Proiectul exploatarii aurifere de la Rosia Montana a fost amanata de mai multe ori in ultimii ani.
La 30 de kilometri sud de Bucureşti, în parcul naţional ce cuprinde Delta Neajlovului, există un deal, numit Dealul Morii. Aici, doi bucureşteni, familia Georgescu – au ridicat un atelier-muzeu intitulat Moara de hârtie.
Reuniunea anuală a diplomaţiei române la Bucureşti; România şi criza siriană; Dialog intens între Bucureşti şi Chişinău în aceste zile...