Ministrul delegat a reiterat faptul că minoritatea germană din România și comunitățile românești din Germania sunt un liant valoros între cele două state.
Veniturile la bugetul de stat, în ianuarie 2016, au fost mai mari cu peste 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit...
Munţii Făgăraş au o suprafaţă de 198 de mii de hectare, cu peisaje unice de o frumuseţe rară, cu zone sălbatice şi o biodiversitate bogată, desemnat sit Natura 2000.
Soluţia pentru TVR pare numirea de către Parlament a unui Consiliu de Administraţie care să poată lua decizii pentru a scoate Televiziunea publică din situaţia în care se află.
Comisiile de cultură ale Parlamentului au discutat marţi cu membri ai conducerii interimare a televiziunii publice, TVR, despre salvarea financiară a instituţiei.
Istoria serviciului public din Italia a demonstrat faptul că separarea funcţiilor de preşedinte şi director general nu a fost benefică, spune Sergio Valzania, fost vice-director RAI.
După cazul bebeluşilor din Argeş internaţi la un spitalul din Bucureşti, cu sindrom hemolitic-uremic, autorităţile reacţionează şi iau o serie de măsuri.
Aeroportul internaţional din capitala Georgiei se închide de la 1 martie și va rămâne neopreațional până în luna iulie.
Poliţia de frontieră austriacă va introduce, temporar, controale la frontierele fluviale şi va solicita atât navelor de marfă, cât şi celor de pasageri documentele care să ateste identitatea şi proprietarii navelor.
Congresul Românilor de Pretutindeni se va desfăşura în perioada 24-25 iunie 2016, au decis cele două comisii pralamentare pentru românii de pretutindeni.
Cu puţin timp înainte de încheierea mandatului, preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a făcut miercuri o vizită în România vecină.
Dragi prieteni, Radio România Internaţional v-a invitat până la 15 ianuarie 2016, data poştei, să participaţi la un concurs de cultură generală cu titlul Contemporan cu Brâncuşi: Constantin Antonovici.
Priorităţile guvernului român în 2016, aderarea României la spaţiul Schengen şi renunţarea la MCV pe justiţie au fost câteva din temele abordate de premierul Dacian Cioloş in discuţiile avute la Bruxelles cu oficiali europeni.
Preşedintele Klaus Iohannis la Bucureşti şi premierul Dacian Cioloş la Bruxelles, au discutat, luni, cu liderii UE chestiuni importante privind viitorul UE.
România rămâne un pilon al democraţiei şi al stabilităţii în regiune şi va continua să fie o sursă de securitate la frontiera de est a...