Datele din 2017 arată că românii călătoresc tot mai mult cu avionul. Numai prin aeroporturile Otopeni şi Băneasa au trecut anul trecut peste 12 milioane de pasageri.
CE a numit, în urma unui proces de selecţie public, 39 de experţi în cadrul unui grup la nivel înalt constituit pentru a contribui la dezvoltarea unei strategii la nivelul Uniunii în vederea combaterii fenomenului fake news
Ministrul de externe, Teodor Meleşcanu, s-a întâlnit, miercuri, la Bucureşti, cu omologul său italian, Angelino Alfano, care a făcut o...
Olanda: Institutul de Meteorologie local a emis un cod portocaliu de vânt puternic şi furtună pentru ziua de joi, 18 ianuarie 2018.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în urma evaluării situației internaționale cu privire la circulația virusului polio a actualizat lista cu ţările pentru care se cere obligatoriu vaccinarea antipoliomelită.
Potrivit Centrului de Coordonare în cazul Dezastrelor din Istanbul, în perioada 17-19 ianuarie 2018 vor fi furtuni cu intensificări considerabile ale vântului, cu intensități ce pot pune în pericol populația.
MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Federală Germania că, în perioada 17-18 ianuarie 2018, se vor manifesta unele fenomene meteorologice severe.
MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Ucraina că, în perioada 17-18 ianuarie 2018, vor fi căderi masive de zăpadă, vânt puternic și carosabil alunecos.
MAE informează cetăţenii români care călătoresc, tranzitează sau desfășoară activități pe teritoriul Regatului Țărilor de Jos că, începând cu februarie 2018 se aplică interdicții pentru șoferii de tir
Zile și sărbători naționale în cultura vizuală din România este un proiect compus din cercetare de antropologie artistică, istorie și istoria artei, micro-expoziție și dezbatere și are loc pe 15 ianuarie 2018.
Miercuri, 17 ianuarie 2018, ora 19:00, Orchestra de Cameră Radio prezintă, la Sala Radio, un concert în care vor evolua tineri instrumentişti români de talent, câştigători ai ultimelor două ediţii ale concursului Drumul spre celebritate.
MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Bulgaria că, în perioada 15-16 ianuarie 2018, 15 regiuni ,sunt sub cod galben de ninsori. Stratul de zăpadă care se va forma va fi între 5 și 20 cm.
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Suediei că, în conformitate cu datele prezentate de Institutul Metereologic și Hidrologic local,s-a emis cod protocaliu de furtună, cu vânt puternic
MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească pe teritoriul Franţei că, până la sfârșitul lunii ianuarie 2018 va fi menținută starea de alertă pentru epidemie de gripă.
Traficul aerian se desfăşoară normal pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu