Îți place fotografia și urmărești activitatea Centrului Europe Direct București? Atunci acest concurs ţi se potriveşte!
MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în sudul Franței şi Portugalia că aceste zone se confruntă cu cod portocaliu de caniculă
De la eșecul Comunității Europene de Apărare, ca urmare a respingerii sale de către Parlamentul francez în 1954, problema unui braț armat al comunității europene a rămas un subiect închis până la semnarea Tratatului de la Maastricht din 1992
De la 1 august, înregistrarea cererilor privind cetăţenia română, însoţite de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, se va putea efectua exclusiv în baza programării prealabile.
40 de bibliotecari de la Biblioteca B.P. Hașdeu, din Basarabia au participat timp de o săpămână la un program de formare profesională la București.
Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a susținut luni, 30 iulie, o declarație de presă în care a făcut public bilanțul MRP aferent primului semestru al anului 2018
La data de 9 iulie 2018, Ambasada Austriei în România a organizat conferința de lansare a Președinției austriece a Consiliului UE, la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România.
MAE informează cetățenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Serviciul Național elen de Meteorologie a avertizat asupra continuării înrăutățirii vremii în perioada 31 iulie-4 august 2018.
Ministrul Turismului a aprobat noi reglementări privind agrementul nautic, care vor intra în vigoare după publicarea în Monitorul oficial.
Skijet-urile şi ambarcaţiunile cu motor nu vor mai putea fi folosite în zona în care înoată turiştii, ele vor putea circula doar în largul Mării Negre.
Experţii Băncii Mondiale recomandă României să profite de pe urma cunoştinţelor acumulate de tinerii din instituţii de...
MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că, în ultimele zile, capitala Atena se confruntă cu incendii de vegetaţie
MAE, prin Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, și Institutul European din România au organizat dezbaterea cu tema Semestrul European 2018: Recomandări specifice de țară și măsuri naționale de răspuns.
Situația românilor din regiunea spaniolă Andaluzia a fost în centrul discuțiilor pe care ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, le-a purtat cu oficiali din provinciile Sevilla și Huelva.
Din nou despre legile justiţiei/Fondul Naţional de Dezvoltare suverană declarat neconstituţional/Bucureştiul cere sprijin UE pentru combaterea efectelor pestei porcine africane/Guvernul român aloca 1 miliard de euro pentru protejarea patrimoniului....