Ministerul român de Externe a confirmat că alți doi români au fost identificaţi printre persoanele rănite în explozia din apropierea aeroportului de la Bologna.
Care este impactul aderării României la Uniunea Europeană asupra economiei românești? Ce recomandări se pot formula pentru perioada post-2017?
La 1 ianuarie 2007 România a devenit stat membru al Uniunii Europene (UE), marcând astfel încheierea unei etape intense de reforme și pregătire...
La Fălticeni a avut loc un nou eveniment în seria Consultări cetățenești privind viitorul Uniunii Europene.
Germania și Croația au emis avertizări meteo de caniculă, iar autostrzăile croate s-au aglomerat în plin sezon estival.
În urma exploziei petrecute la data de 6 august 2018, la Bologna, circulația pe autostrada A14 este întreruptă în zona afectată de accident.
În perioada 1–3 august 2018, o delegație a Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni, condusă de domnul Eugen Tiberiu Popescu, director general IEH a efectuat o vizită de lucru la Bor, Serbia.
Copii și tineri din comunitățile românești din Cenicientos, Brunete, Palencia și San Martin de la Vega, Spania s-au aflat, în perioada 29 iulie-4 august, la Madrid în tabăra de cultură, educaţie şi spiritualitate românească.
Trei medalii de aur, una de argint şi una de bronz a obţinut România, sâmbătă, la Campionatele Europene de canotaj de la Glasgow
Guvernul dă detalii depre prima rectificare bugetară/Autorităţiele de la Bucureşti iau măsuri pentru eradicarea pestei porcine/ Vizita în România a ministrului britanic al apărării/ Muncitori străni pe piaţa muncii din România/ Oscar 2019
CNAS reaminteşte furnizorilor de servicii medicale aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate, dar şi asiguraţilor, că termenul de valabilitate a cardurilor naţionale de sănătate emise până la data de 31 iulie 2018 a fost prelungit
Bursa de Valori București (BVB), cea mai importantă instituție a pieței locale de capital, a lansat o nouă ediție a Ghidului Investitorilor Străini pentru promovarea României ca destinație de investiții.
Premierul Viorica Dăncilă a avut, la Palatul Victoria, o întrevedere cu ministrul britanic al apărării, Gavin Williamson
Secretariatul General de Protecție Civilă grec avertizează că există un risc ridicat de incendii pentru următoarele regiuni:insulele din nordul şi sudul Mării Egee, Grecia Centrală, peninsula Attica, Peloponez
Alerte de călătorie pentru Spania, Croaţia, Portugalia