MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Grecia că Serviciul de Meteorologie local a prognozat ninsori în Macedonia, Ioannina, Trikala, Larisa, Salonic și nordul Atenei, pentru intervalul 4 - 5 ianuarie 2019
Străinii care doresc să studieze în România și au cetățenia unui stat din afara Uniunii Europene și a Spațiului Economic European, pentru început, trebuie să se înscrie la instituția de învățământ la care doresc să studieze și să fie acceptaţi de aceasta.
Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, de pe autostrada pan-europeană, era aglomerat, joi, timpul de aşteptare pentru controlul documentelor fiind de aproximativ o oră, faţă de 15 minute în mod obişnuit.
Conflicte lingvistice: identificare, analizare, dezamorsare - un proiect realizat de Centrul Media BucPress din Cernăuți cu sprijinul Moldova Institut Leipzig .
Una dintre problemele cu care se confruntă familiile din România o reprezintă violenţa domestică, iar violul este cea mai devastatoare formă de violență.
Premierul Viorica Dăncilă, a reamintit marți, într-un mesaj video, că România pune coeziunea ca principală prioritate pe timpul președinției rotative a Consiliului UE.
Admisă în structurile comunitare la 1 ianuarie 2007, România exercită, în premieră, de la 1 ianuarie 2019, preşedinţia semestrială a...
În tradiţionalul său mesaj de Anul Nou preşedintele Klaus Iohannis îndeamnă românii să valorifice oportunitatea deţinerii preşedinţiei Consiliului UE.
Anul nu se putea încheia aşa de frumos fără un eveniment care să marcheze sărbătoarea Crăciunului.
Străinii care ne vizitează ţara au posibilitatea să achiziţioneze, la plecare, diverse obiecte care să le amintească de România.
Nutriţioniştii recomandă pentru Crăciun o alimentaţie echilibrată.
În ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere ale frontierei au trecut peste 253.300 persoane.
România susţine acordul privind Brexitul încheiat între Uniunea Europeană şi Regatul Unit, precum şi declaraţia politică privind viitorul cadru al relaţiei lor post-Brexit.
CFR Călători anunţă că s-a introdus în grafic trenul Transilvania pe ruta Cluj Napoca-Viena. Trenul va circula zilnic pe ruta Cluj Napoca - Oradea - Budapesta - Viena şi sunt sunt trei categorii de bilete.
În ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere ale frontierei au trecut peste 177.800 persoane, cetăţeni români şi străini.