În Andaluzia (Spania) s-au înregistrat peste 160 de pacienţi infectaţi cu bacteria Listeria, iar o persoană a decedat
MAE informează cetățenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Secretariatul General de Protecție Civilă avertizează că există un risc ridicat de incendii de vegetație.
Regatul Spaniei - activitatea pe Aeroportul El Prat- Barcelona, în perioadele 24-25 august și 30-31 august, pe Aeroportul Barajas din Madrid, în perioada 30-31 august și pe Aeroportul Loiu din Bilbao, în perioada 8-9 septembrie 2019...
Republica India - pe fondul ploilor musonice, regiunea Kerala a fost serios afectată de inundații.
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, anunţă, într-o postare pe Twitter, că a discutat cu negociatorul şef al Uniunii Europene pentru Brexit, francezul Michel Barnier, despre importanţa protejării drepturilor cetăţenilor români...
Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, şi-a exprimat îngrijorarea legată de faptul că în Germania, poliţia le cere hotelierilor să anunţe dacă au cazaţi cetăţeni români.
În provincia spaniolă Malaga, incendii de vegetație, care se întind către zonele locuite
Circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone este restricţionată pe teritoriul Ungariei în perioada luni, 19 august, ora 23,00 (ora României) - marţi, ora 23,00 (ora României).
Circulația prin punctul transfrontalier Biriatou va fi restricționată între 23-26 august, prin activarea unui plan operaţional pentru a face faţă posibilelor perturbaţii de circulaţie ce ar putea apărea cu ocazia Summitului G7.
Ministerul Apărării Naţionale face toate eforturile pentru a avea tehnică modernă, la nivelul oamenilor extrem de bine pregătiţi ai Forţelor Aeriene Române, a spus ministrul Gabriel Leş,
Un incendiu de mari proporţii afectează zona centrală a insulei Gran Canaria iar mai multe șosele sunt închise.
Filmul Ivana cea Groaznică, regizat de Ivana Mladenović, a câștigat premiul special al juriului secțiunii Cineasti del Presente din cadrul Festivalului de Film de la Locarno.
Autoritățile din Portugalia au anunțat că există risc maxim de declanşare a incendiilor de vegetaţie în districtele Guarda, Castelo Branco, Santarem, Portalegre, Faro, precum şi pentru zonele adiacente acestor districte.
Sumar: Prima rectificare bugetară din 2019 / 15 august - Zua Marinei Române / Universitatea de Vară Izvoru Mureşului ediţia 2019 / Două echipe româneşti de fotbal merg mai departe în cupele europene
Cu privire la situația cetățenilor români aflați pe insula Samothraki, Republica Elenă, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări: