Platforma web a Uniunii Europene dedicată tinerilor, youthforum.org, este un portal inedit prin intermediul căruia tânăra generaţie de europeni poate participa activ la viaţa comunitară.
În luna aprilie, Uniunea Europeană a decis să extindă interdicţia ce vizează trei neonicotinoide, la toate culturile în aer liber, cu scopul de a proteja biodiversitatea.
Zona Mediteranei se confruntă din nou cu criza migranţilor. Discuţiile desfăşurate vineri la Bruxelles pe tema unei redistribuiri a migranţilor clandestini între statele Uniunii Europene s-au încheiat fără niciun rezultat.
BepiColombo este prima misiune europeană către planeta Mercur. Misiunea de explorare a celei mai mici planete terestre din sistemul nostru solar este cu atât mai spectaculoasă cu cât foarte puţine lucruri sunt cunoscute despre Mercur.
Expoziţia intitulată Educaţia, viitorul nostru, organizată la Bruxelles, aduce în prim-plan evoluţia şi realizările programului Transferul de Fonduri Direcţionate către Educaţie.
Rover-ul ExoMars, care va pleca spre Marte în 2020, aşteaptă să-şi primească numele în urma unui apel public, lansat pe site-ul oficial al Agenţiei Spaţiale Europene.
Uniunea Europeană îşi concentrează forţele asupra cercetării şi inovării. Programul multianual de finanţare Orizont 2020 pune la dispoziţia cercetătorilor europeni oportunităţi pentru dezvoltarea serviciilor inovatoare, cu impact pozitiv la nivel mondial.
Uniunea Europeană îşi continuă politicile în domeniul mediului înconjurător şi pune la punct planuri urbanistice verzi.
Agenţia Spaţială Europeană pregăteşte lansarea satelitului CHEOPS pentru sfârşitul acestui an.
Lobby-ul la nivelul Uniunii Europene se traduce prin reprezentarea intereselor la nivel comunitar. Această activitate a diferitelor grupuri de interese este menită să influenţeze deciziile legislative şi executive ale instituţiilor europene.
Uniunea Europeană îşi continuă politicile de mediu cu scopul îmbunătăţirii calităţii aerului din statele membre.
Titlul de moştenire culturală a Europei este acordat, în fiecare an, mai multor locuri de pe continent care întrunesc condiţia de continuator şi promotor al tradiţiei întregii comunităţi europene.
După 12 ani de la aderare, România va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.
Coeziunea comunităţii europene şi valorile sale fundamentale nu pot fi susţinute şi promovate în lipsa stabilităţii ţărilor vecine cu Uniunea Europeană.
Societatea europeană se concentrează asupra consolidării sistemelor de sănătate şi economice, iar generaţiile tinere reprezintă garanţia continuării cu succes a acestor demersuri.