Uniunea Europeană pregătește o reformă structurală a pieței energiei electrice, anunță șefa executivului comunitar, Ursula von der Leyen.
Crește consumul de știri online. Date ale statisticii comunitare arată că anul trecut, 9 din 10 europeni, cu vârsta între 16 și 74 de ani, au utilizat internetul, iar principala activitate a fost să afle tot ce este nou.
Parlamentul European este acum în vacanță, după o primă jumătate de an cu o agendă încărcată, dominată de războiul din Ucraina. Lucrările vor fi reluate la mijlocul lunii viitoare.
Bistriţa a intrat în finala pentru titlul de oraș verde al Uniunii Europene în anul 2024 . Candidează la unul din cele două premii prin care executivul comunitar vrea să încurajeze municipalitățile să devină tot mai prietenoase cu mediul.
Inflația va rămâne multă vreme ridicată, iar războiul început de Rusia în Ucraina afectează creșterea economică, afirmă președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde.
Comisia Europeană a declanşat o procedură de infringement, adică de sancţionare a Ungariei pentru că are un preţ mai mic la carburanţi doar pentru maşinile înmatriculate în această ţară. Este contrar regulilor pieţei unice, spune executivul comunitar.
Parlamentul European a decis să nu blocheze propunerea Comisiei de a considera gazele naturale și centralele nucleare drept energie verde.
Epoca mașinilor cu motoare pe bază de benzină și motorină se apropie de sfârșit în UE. Miniștrii mediului din țările membre au aprobat planul executivului comunitar de a reduce la zero emisiile de dioxid de carbon în cazul vehiculelor noi din 2035.
Statele membre ale Uniunii Europene ar trebui să folosească banii din Mecanismul de redresare și reziliență pentru obținerea unor beneficii pe termen lung pentru economie și societate. Totodată, fondurile trebuie utilizate în mod transparent.
Salariul minim trebuie să asigure un trai decent în orice țară din Uniunea Europene, iar pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de reguli comune de stabilire acestei remunerații.
Comisia Europeană vrea reguli noi pentru confiscarea averilor dobândite ilegal. În vizor sunt şi oligarhii aflaţi pe lista de sancţiuni decise de Uniune după ce Rusia a inavadat Ucraina.
Parlamentul European și-a dat acordul pentru taxarea cu cel puțin 15 la sută din profit a marilor companii multinaționale. Și Comisia susține această măsură menită să combată evaziunea și să modernizeze sistemul fiscal.
Parlamentul European propune o listă transnațională de candidați pentru viitoarele alegeri europene. Este un sistem susținut de Franța și Germania, dar care are nevoie de susținerea tuturor statelor membre pentru a putea fi pus aplicare.
Uniunea Europeană mizează în continuare pe vaccinare în combaterea infectărilor cu coronavirus. Este una din prevederile strategiei privind ieşirea din faza acută a pandemiei, prezentată zilele trecute de executivul comunitar.
Descărcarea ilegală de filme, muzică sau programe TV se diminuează în intensitate în toate statele membre ale Uniunii Europene.