Europa comunitară trăieşte din plin paradoxul tendinţelor separatiste. Şi nu din Uniunea Europeană vor oamenii să plece ci din statele sale membre, printre cele mai puternice subiecte de drept internaţional.
Ziua de 11 septembrie a căpătat un aspect de cod numeric, 9/11, şi a ajuns să desemneze o tragedie de dimensiuni apocaliptice.
În ziua de 27 mai 1997, la Paris, NATO şi Rusia semnau Actul fondator privind relaţiile, cooperarea şi securitatea reciproce.
În perioada interbelică, de maximă dezvoltare a societăţii româneşti, se sărbătorea Luna Basarabiei, cu manifestări dedicate provinciei istorice de la Est de Prut care revenise în statul românilor.
Luna august din anul 1944 a fost una fierbinte, într-o lume răvăşită de al doilea război mondial. Sfârşitul începuse deja, peste tot germanii şi aliaţii lor băteau în retragere.
La 28 iulie 1914, Austro-Ungaria ataca Serbia şi declanşa, astfel, primul război mondial. Nu era nicio surpriză, atacul a fost precedat de un ultimatum şi se producea la exact o lună de la asasinarea, la 28 iunie 1914, a prinţului moştenitor al Imperiului
Armele tot mai sofisticate trec de la armatele statelor în mâinile civililor. Puterea lor este tot mai mare, lovesc cât mai departe şi cât mai sus, în ceruri.
In urma cu 100 de ani, cancelariile imperiilor europene isi trimiteau de zor corespondenta plina de tafna si amenintari.
Republica Moldova a făcut un pas uriaş pe drumul său european şi, cu acte în regulă, pregăteşte integrarea în organizaţia comunitară a bătrânului continent.
Fostul rege, Juan Carlos, a fost repede uitat; cel mult, el a beneficiat, între ghilimele, desigur, de reproşuri şi acuzaţii, dar cam de ultimă oră şi puţin acute.
Un campionat mondial de fotbal desfăşurat în Brazilia este de-a dreptul o metaforă. O putem vedea ca fiind cea mai scurtă metaforă, adică Pele, numele legendarului fotbalist care a strălucit în vremurile în care fotbalul era mai important ca energia nucle
Acum 70 de ani, în iunie 1944, trupele aliate au debarcat în Normandia. Această informaţie telegrafică se referă la un moment de cotitură în istoria Europei şi a omenirii, ce a avut un efect determinant asupra mersului celui de al doilea război mondial şi
Structurile Uniunii Europene coboară tot mai mult spre cetăţean şi individ, spre drepturile şi viaţa sa.
Posibilitatea alegerii este sinonimă cu cea de libertate, iar libertatea se însoţeşte cu democraţia. Libertatea alegerii este esenţială pentru votul democratic.
O avalanşă de analize ne explică ce se întâmplă cu Rusia şi lansează previziuni. Dar nici explicaţiile şi nici previziunile nu merg în profunzime, se duc departe, poate doar cronologic.