La 8, 9 şi 10 mai, românii evocă direct istoria marilor fapte şi evenimente. Este o alăturare de mari momente care dau dimensiunea europeană şi internaţională a poporului român.
Petrecerea, acum o sută de ani, a Primului război mondial ne oferă ocazia comemorării trecerii unui secol de la o serie de evenimente tragice sau de-a dreptul teribile.
În martie 1965, murea Gheorghe Gheroghiu-Dej, liderul comuniltilor români în perioada preluării puterii, la sfârşitul celui de al doilea război mondial, cu sprijinul sovieticilor.
Acum 10 ani, cel care a fost papa Ioan Paul al ll-lea se înălţa la ceruri. Întrega omenire a asistat la această plecare, treptat, pe măsură ce puterile îl părăseau pe bătrânul pontif.
Acum 97 de ani, primul război mondial se ducea spre final. Începuse ca o luptă de cocoşi, la nivel de imperii, şi continuase cu o violenţă incredibilă.
Vineri, 20 martie, s-au petrecut, în România, cel puţin trei evenimente astronomice. Evident, a fost echinoxul de primăvară, ziua când noaptea este egală cu ziua.
În martie 1990, nu aveam nici internet şi nici telefoane mobile. Românii trăiau o dramatică tranziţie de la comunismul pe care îl înlăturaseră, în decembrie 1989, prin jertfă de sânge, şi democraţia reală pe care şi-au dorit-o întotdeauna.
Poezia şi cultura i-au însoţit mereu pe românii de pe cele două maluri ale Prutului, depăşind oprelişti şi opoziţii armate. Înainte de toate, trecând peste alte greutăţii, românii au făcut peste Prut un simbolic pod de flori al unităţii.
Valea Bamyian din Afganistan se află pe vestitul Drum al mătăsii, al cărui rol în istoria civilizaţiei omeneşti nu a fost încă revelat pe de-a întregul.
S-ar putea ca în istoria medievală, întunecată, a creştinismului să nu găsim un moment asemănător cu măcelărirea recentă a unui grup de 21 de oameni pe o plajă din Libia.
Mult timp am crezut că titlul romanului lui Tolstoi Război şi pace este unul simplu şi direct.
Ca într-o poveste poliţistă plină de imaginaţie, din dosarele vehiculate de justiţie, în cel public, nu lipsesc spionii şi serviciile de informaţii, miniştrii şi parlamentarii, ba chiar, umăr la umăr, interlopi şi oficiali...
Chiar din prima zi a anului 1945 era clar că Germania nazistă nu mai are nicio şansă, că se îndreaptă spre înfrângerea sa în al doilea război mondial.
Cea mai invocată monedă în aceste zile în România nu a fost nici dolarul, nici euro şi nici măcar leul românesc. În aceste zile, politicienii, bancherii, opinia publică şi câteva zeci de mii de români au fost cu ochii pe evoluţiile legate de francul elveţ
Factorii de decizie şi cei de analiză încep să îşi amintească o serie de evoluţii care, privite acum într-un alt context şi atmosferă, conturează un puzzle înfricoşător, într-un cadru nou în care violenţa nu mai are limite.
