În contextul alegerilor europene din 23-26 mai 2019, europarlamentarii au solicitat Uniunii Europene să răspundă mai ferm la propaganda ostilă.
Pe agenda Preşedinţiei române a Consiliului UE s-a regăsit, la finalul lunii februarie, şi Reuniunea Grupului la nivel înalt în domeniul educației și formării.
Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord provizoriu cu privire la propunerea Comisiei de înființare a unei Autorități Europene a Muncii.
Parlamentul European a organizat recent, la nivelul Uniunii, dar şi al statelor membre, conferinţe de presă dedicate celor 100 de zile până la următoarele alegeri europene.
În zilele de 5 şi 6 februarie s-a desfăşurat la Bruxelles evenimentul Zilele industriei europene 2019, organizat de Comisia Europeană.
Astăzi intră în vigoare acordul comercial UE-Japonia, cel mai amplu acord bilateral negociat vreodată de UE.
În discursurile rostite şi în declaraţiile de presă făcute cu ocazia lansării, la Bucureşti, a primei Preşedinţii a României la Consiliul UE, liderii europeni au subliniat reperele celor şase luni: Brexit, alegerile europene, Cadrul Financiar Multianual..
Țările UE ar trebui să poată elibera vize umanitare la ambasadele și consulatele din străinătate, astfel încât persoanele care caută protecție să poată intra în Europa fără a-și risca viața.
În ultimii ani, se poate cu uşurinţă observa în teatrul românesc un interes din ce în ce mai mare al creatorilor pentru teme inspirate din problemele, provocările societăţii noastre.
Unul dintre cei mai de succes regizori români de film de după 1989, Nae Caranfil, revine în teatru.
Eurodeputații au cerut condiții mai clare privind controalele la frontierele interne în spațiul Schengen, astfel încât acestea să fie permise doar ca o ultimă soluție.
Universitatea de Arte din Târgu-Mureş a organizat în a doua jumătate a lunii noiembrie mai multe evenimente de nivel internaţional, care se adresează în primul rând studenţilor şi masteranzilor la actorie, regie şi scriere dramatică.
Aproape 70% dintre europeni sunt de acord că ţara lor a avut beneficii datorită apartenenţei la Uniunea Europeană, potrivit celui mai recent Eurobarometru.
Acţiunea din spectacol are loc în prezent, într-un sat, unde oamenii decid să pună în scenă un spectacol despre Unire. De aici şi titlul Nu chiar 1918, pentru a nu duce cu gândul la un spectacol istoric.
În ultima perioadă, în artele din România se ridică din ce în ce mai multe voci care vorbesc despre slaba atenţie acordată artistelor. Curentul feminismului se manifestă din ce în ce mai vizibil.