Deturnarea unei cursei aeriene între Atena și Vilnius de către regimul politic de la Minsk, cu scopul de a aresta un tânăr jurnalist, produce un seism în relațiile statelor UE cu Belarusul.
Un sfert dinte europeni sunt consumatori de tutun, însă Uniunea își propune să coboare cifrele la sub 5% în următoarele două decenii.
Managerii au cele mai mari salarii din UE, dar diferențele sunt mari între statele membre.
Exporturile și importurile de autovehicule hibride și electrice ale Uniunii Europene au crescut și anul trecut, potrivit Eurostat.
Certificatul electronic privind COVID va putea fi folosit de cetățenii UE de la 1 iulie, cu excepția celor care au fost imunizați cu serurile neautorizate de Agenția Europeană pentru Medicamente.
Europenii ar fi trebuit să treacă pentru ultima oară la ora de vară în acest an, însă statele UE nu au ajuns încă la o decizie finală privind eliminarea schimbării orei.
94.417 de persoane au fost imunizate în ultimele 24 de ore, în România.
Pandemia de COVID a afectat și mai mult persoanele LGBTI, prin intensificarea disrciminării și a violenței, transmite șeful diplomației UE.
Statele UE vor înregistra o creștere a economiei de peste 4% în acest an, conform prognozei Comisiei Europene.
Cetățenii UE ar putea beneficia de ajutor financiar sau gratuitate pentru testarea COVID, iar măsura vizează și testele efectuate pentru călătoriile din spațiul comunitar.
Cel mai recent sondaj Eurobarometru arată că românii păstrează un nivele de încredere ridicat în Uniunea Europeană, dar au rezerve față de imunizarea anti-COVID.
România continuă să ocupe primul loc din UE la rata mortalității în accidente rutiere, însă, anul panedemic a adus o scădere drastică a deceselor pe drumurile europene.
Produsele alimentare pot provoca grave probleme de sănătate, de aceea este nevoie de un control riguros al produselor puse în vânzare pe piața europeană.
România înregistrează creșteri ale ratei de ocupare a forței de muncă și a costurilor salariale.
România se află sub media europeană la numărul de companii care folosesc inteligența artificială.