România a devenit al 22-lea stat membru cu drepturi depline al Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară, cel mai mare centru de cercetare la nivel mondial în domeniul fizicii particulelor elementare.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a participat, luni, la Geneva, la ceremonia de ridicare a drapelului naţional cu ocazia aderării ţării...
Sumar: 2 septembrie - zi de de doliu naţional în România; Priorităţile diplomaţiei româneşti; Ultima sesiune ordinară a legislaturii 2012 - 2016
În România şi Republica Moldova este sărbătorită, pe 31 august, Ziua limbii române.
Luni, la Bucureşti - exerciţiu militar şi concert de muzică de fanfară dedicate împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul...
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis condoleanţe familiilor românilor care şi-au pierdut viaţa în urma seismului care a avut loc...
Transportatorii rutieri şi crescătorii de animale din România protestează. Dacă primii cer inghetarea politelor RCA, cei din urmă sunt nemulţumiţi de întârzierile la plata subvenţiilor în agricultură.
Participanţii la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului au adoptat, la sfârşitul săptămânii, o rezoluţie prin care...
Românii din diaspora vor beneficia de mai multe secţii de votare, dupa ce Executivul a reglementat modalităţile de înfiinţare a acestora...
Ziua Marinei Române a fost sărbătorită, luni, la malul mării, în Constanţa, prin cel mai mare spectacol naval din 2016, la care au asistat peste 10.000 de turişti.
BNR a revizuit în scădere prognoza de inflaţie pentru 2016 şi 2017. Guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu, a anunţat că inflaţia va rămâne negativă până la finalul acestui an.
Executivul de la Bucureşti a lansat, joi, platforma GovITHub. Guvernul vrea să aducă în administraţia din România capacitatea de inovaţie din...
Programul Casa Verde este reluat prin Casa Verde Plus şi Casa Verde Clasic, a anunţat Ministerul Mediului de la Bucureşti. Beneficiarii sunt persoane fizice, asociaţii de locatari, instituţii publice, şcoli, spitale.
Batalionul romanesc 341 Infanterie Rechinii Albi a plecat, luni, in misiune, în teatrul de operaţii din Afganistan. Potrivit Ministerului...
Inundaţiile provocate de ploile abundente din ultimele zile au provocat pagube importante în numeroase localităţi din România, inclusiv în capitală.