Plenul Camerei Deputaţilor, for decizional, a respins, miercuri, cererea de reexaminare a legii care elimină 102 taxe nefiscale, între...
România va suplimenta numărul de burse de studii pentru tinerii basarabeni până în 2019. Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel...
PSD a câştigat alegerile legislative din 11 decembrie/ Consultari pentru formarea oului Guvern de la Bucureşti/ Apărarea militară a României - consolidată/ Preşedintele Iohannis la reuniunea Consiliului European de iarnă de la Bruxelles
Statele Unite vor accelera acţiunile de suplimentare a trupelor în România, a anunţat generalul Ben Hodges, comandantul Forţelor terestre...
Presa este o componentă fundamentală a statului de drept, a declarat, luni, ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Maria...
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, într-un comunicat, că a predat către Biroul electoral pentru votul prin corespondenţă...
Elevii români ar urma să aibă mai puţine teme pentru acasă, graţie unui ordin al ministrului Educaţiei, prezentat miercuri.
Experţii electorali şi operatorii de calculator din birourile electorale ale secţiilor de votare ce vor fi organizate în străinătate...
A fost lansat noul site al Ministerului Culturii, disponibil la adresa cultura.ro. Ministrul Corina Suteu a declarat, cu acest prilej, că...
Militarii români au făcut ultimele repetiţii înainte de parada organizată de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României.
25 noiembrie este Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor. Un studiu al Agenţiei Europene pentru Drepturi Fundamentale arată că trei din zece românce sunt victime ale unor agresiuni fizice, verbale sau psihice.
România are astăzi o democraţie de o calitate superioară, graţie aderării la UE, a apreciat consilierul prezidenţial Leonard Orban, la un forum consacrat împlinirii unui deceniu de la primirea în UE.
Corpul de control al premierului a făcut un control la Secretariatul de stat pentru Revoluţionari, în urma căruia au fost constatate numeroase...
Sumar: Creştere economică record în România/ Legea care prevede eliminarea a 102 taxe, la CCR/ Guvernul condus de tehnocratul Dacian Cioloş, la un an de guvernare/ Reacţii româneşti după alegerile din Republica Moldova
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a contestat, la Curtea Constituţională, legea care prevede eliminarea a 102 taxe, lege votată, în octombrie, de Parlament.