Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că numărul total al cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 martie, este de 18.965.288, cu 24.454 mai mulţi faţă de ultima informare de la sfârşitul lunii februarie, precizează Agerpres./ Victimele masacrului de pe 1 aprilie 1941 de la Fântâna Albă din Bucovina de Nord au fost comemorate, luni, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la Mănăstirea Putna./ O propunere legislativă, depusă la Parlament de liberalii Nicolae Ciucă şi Gabriel Andronache, prevede instituirea programului de finanţare „Investim în studenţii români din diaspora - STUD-IN-VEST„,
Ministerul Afacerilor Externe a informat, luni, că a fost publicat, în Monitorul Oficial, ordinul ministrului privind documentele care atestă reşedinţa în străinătate a cetăţenilor români, în vederea exercitării dreptului de vot prin corespondenţă la alegerile pentru preşedintele României sau la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor.
Acord pentru prelungirea cu un an a consumului de gaze naturale în UE
În cadrul programelor dedicate cunoașterii României și promovării identității culturale românești, Centrul Cultural Român "Eudoxiu Hurmuzachi" a reluat proiectul educațional online "Călătorie de suflet în spațiul românesc".
Mașinile ecologice vor ajunge, anul acesta, în România, la o cotă de piaţă de 29%, potrivit estimărilor.