Rețelele de apă potabilă și sistemele de preluare a apelor uzate din județul Iași fac obiectul unor proiecte cu finanțare europeană de aproximativ jumătate de miliard de euro.
Inițiative cu fonduri europene pentru sprijinirea copiilor și adulților din comuna Poienești, județul Vaslui.
Cașcavalul de Săveni a fost înscris în Registrul european al produselor care beneficiază de Indicație Geografică Protejată. Este al 7-lea produs din România care intră în sistemul de calitate al Uniunii Europene.
La Iași, municipalitatea are în desfășurare, dar și în pregătire, proiecte pentru eficientizarea iluminatului public. Lucrările au început cu sprijin financiar european, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.
Peste 14 mii de elevi din municipiul Bacău sunt beneficiarii unui proiect cu finanțare europeană care are ca scop îmbunătățirea învățământului online.
Universitatea de la Suceava și alte instituții similare din Ucraina, Ungaria și Slovacia sunt implicate într-un proiect transfrontalier legat de eficiența energetică clădirilor.
Tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani au posibilitatea de a dezbate subiecte de interes european, în cadrul unui proiect intitulat Model European Union
Un proiect care implică universități din Uniunea Europeană, una dintre ele din România, a primit finanțare prin intermediul programului Erasmus Plus.
La Piatra Neamț vor fi amenajate 80 de stații de așteptare a mijloacelor de transport public.
Complexul Muzeal Național Moldova Iași și Mănăstirea Căpriana, Rep. Moldova, sunt partenere într-un demers ce beneficiază de finanațare europeană
În orașul Siret va fi înființat un parc științific și tehnologic, prin Programul Operațional Regional 2014 - 2020.
În județul Botoșani, autoritățile au pus la punct un plan amplu ce vizează modernizarea Memorialului Ipotești - Centrul Național de Studii Mihai Eminescu.
Vești bune de la Galați, acolo unde, cu fonduri europene, un sit arheologic de importanță națională va intra în conservare, protejare și valorificare turistică. Este vorba de aproape 16 milioane de lei, investiții totale.
Proiect cu finanțare europeană premiat de executivul comunitar. Este vorba despre o inițiativă care se raportează direct la conservarea populației de lupi din Carpații Orientali. Un milion de euro fonduri și acțiuni desfășurate pe parcursul a cinci ani.
Cu aceste repere, în partea de nord est a țării, în 2019, a fost pusă la punct o inițiativă care are menirea să ofere tocmai sprijinul necesar pentru idei antreprenoriale, afaceri.