Sezonul competiţional, în fotbalul românesc, a început. Steaua Bucureşti, campioana en titre, a disputat două restanţe din tur şi a trecut pe primul loc în clasament.
Continuă, în acest weekend, principalul eveniment sportiv al anului, şi anume Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci. Până acum, rezultatele sportivilor români au fost sub aşteptări, neînregistrându-se, în echipa noastră, nici o clasare mai sus de locul 20
În România, cetăţenilor străini le sunt interzise, în general, deţinerea, portul şi folosirea armelor letale şi muniţiilor aferente.
Vacanţa fotbalului românesc se apropie de sfârşit. Vineri are loc primul joc din noul sezon. Este vorba de partida dintre Steaua Bucureşti şi Concordia Chiajna, restanţă din etapa a treia a campionatului primei ligi.
De la început, amintim că, pentru utilizarea drumurilor naţionale din România trebuie achiziţionate aşa-numitele roviniete electronice, care au fost introduse începând cu 1 octombrie 2010.
Port-drapelul delegaţiei române este biatlonista Eva Tofalvi. Ea participă la a cincea ediţie a Jocurilor din carieră şi este sportiva română cu cele mai mari şanse la o poziţie bună în clasamentele finale.
Ana Maria Brânză, fostă vicecampioană olimpică şi deţinătoare a titlului european la spadă, a obţinut o nouă victorie de marcă, câştigând Grand-Prix-ul “Sakovics Jozsef de la Budapesta.
La acest sfârşit de săptamână au loc, în întreaga lume, jocuri în Cupa Davis, principala competiţie inter-ţări în tenisul masculin.
De la început, amintim că cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene au acces la toate formele şi nivelurile de învăţământ din România.
Liga Întâi, eşalonul de elită al fotbalului românesc, ocupă locul 10 în clasamentul celor mai bune campionate naţionale din lume.
Principalul eveniment sportiv al sfârşitului de săptămână este Openul Australiei la tenis. România are, din nou, un reprezentant în finale.
De la început, amintim că cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene au acces la toate formele şi nivelurile de învăţământ din România.
Campioana României la fotbal, Steaua Bucureşti, a fost învinsă cu scorul de 2-0 de formaţia azeră FC Baku, miercuri seară, la Marbella, în ultimul joc amical disputat de stelişti în primul stagiu efectuat anul acesta în Spania.
Cel mai important eveniment sportiv aflat în derulare, în aceste zile, este Openul Australiei la tenis. Ziua de miercuri a adus, din păcate, eliminarea ultimei reprezentante a României în probele de simplu ale seniorilor.
Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, adulţii rezidenţi din ţări terţe, dar şi persoanele adulte provenind din străinătate care au dobândit o formă de protecţie în România au dreptul la efectuarea unui curs gratuit