Sumar: Alegeri peste alegeri!/ Haos la pensii/ Deficit bugetar peste așteptări/ Canicula si seceta/ Două vești bune
Pe litoralul românesc al Mării Negre s-au făcut, în ultimii zece ani, ample lucrări de lărgire a plajelor, după ce acestea au suferit un proces discret, dar continuu de eroziune.
Muzeul Naţional de Istorie a României găzduieşte timp de o lună proiectul CultMuse, finantat de UE
Preşedintele Klaus Iohannis subliniază, la summitul NATO, importanţa crucială a legăturii transatlantice şi a apărării colective, în baza Articolului 5.
Războiul pornit de Rusia în Ucraina a dus la consumul a miliarde de litri de combustibil folosiți de vehiculele militare, aproape un milion de hectare de câmpuri și păduri incendiate, sute de elemente de infrastructură petrolieră și de gaz aruncate în aer și cantități uriașe de oțel și ciment folosite pentru a fortifica sute de kilometri de linii de front.
Un număr de 60 de cuiburi artificiale vor fi amplasate pe stâlpii de înaltă tensiune din sudul ţării în acest an, a anunţat Societatea Ornitologică Română.
"SUA mulţumesc României pentru angajamentul faţă de NATO."
Zgomotul, știe toată lumea, este enervant, deranjează și stresează. Puțini oameni se pot acomoda unui mediu poluat fonic, iar în marele orașe locuințele în zone liniștite sunt greu de găsit și adesea mai scumpe.
Oamenii locuiesc din ce în ce mai mult în orașe, iar acest lucru trebuie luat serios în calcul la proiectarea și administrarea acestora.
În Munții Făgăraș, în centrul României, Fundația Conservation Carpathia îngrijește o arie demonstrativă din cadrul proiectului european cunoscut sub acronimul SUPERB.
Peste 13 milioane de persoane s-au înregistrat în cursul anului trecut în spaţiile de cazare din România, nivel în creştere cu 10,5% faţă de 2022.
Omenirea, sau măcar o parte din ea, pare din ce în ce mai conștientă de necesitatea și urgența absolute privind aplicarea politicilor cilmatice care, în primul rând, urmăresc să reducă emisiile de gaze cu efect de seră.
România se confruntă cu cea mai geroasă perioadă din acest an - temperaturile au coborât până la 18 grade Celsius în zonele montane.
Romania is going through its coldest spell this year, with temperatures going down to minus 18 degrees Celsius in the mountains.
Premierul Spaniei, Pedro Sánchez, va veni în România pentru discuţii avansate despre dubla cetăţenie.