Sumar: Proiect de ţară; Remaniere la Bucureşti; Eliminarea vizelor pentru români; Slovacia - la preşedinţia UE
Premierul român, Dacian Cioloş, a anunţat remanierea cabinetului pe care îl conduce.
Ministerul român de Externe, prin Departamentul Consular, a organizat în perioada 30 iunie - 3 iulie, la Londra, ultima etapă a programului Dialog...
FMI avertizează că economia României poate să crească şi cu 4% pe an, dar numai dacă sunt stimulate investiţiile, accelerată absorbţia fondurilor europene şi eficientizată activitatea din companiile de stat.
Preşedintele român, Klaus Iohannis, l-a primit, la Bucureşti, pe omologul său italian, Sergio Mattarella. Preşedintele român i-a mulţumit...
Guvernul român a adoptat ordonanţa privind salarizarea unitară a bugetarilor.
Alegeri locale în România/Reacţia României la declaraţiile Moscovei/Proteste la Bucureşti/O nouă tragedie aviatică/România la EURO 2016
Proiecte de peste 100 de miliarde de euro de la UE se vor derula în diferite oraşe europene prin Agenda urbană.
Vicepreşedintele american Joseph Biden l-a primit, marţi, la Casa Albă, pe şeful Executivului român, Dacian Cioloş.
Fregata franceză "Jean Bart" participă, pentru patru zile, la un exerciţiu de antrenament comun cu Forţele Navale Române în Portul Constanţa....
Scutul antirachetă de la Deveselu este activ de joi, când a fost inaugurat în prezenţa secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg,...
Fondul Monetar Internaţional confirmă îmbunătăţirea prognozei de creştere economică a României, dar recomandă reducerea deficitului bugetar, amânarea unor noi măsuri de relaxare fiscală şi evitarea presiunilor pe cheltuieli în acest an electoral.
Pachetul de legi privind achiziţiile publice - adoptat de Parlamentul de la Bucureşti.
Premierul Dacian Cioloş a trimis Corpul de Control pentru a începe o anchetă la nivelul comisiei care stabileşte caietele de sarcini şi criteriile de utilizare a dezinfectanţilor intraspitaliceşti.
Mult dezbătutul proiect al dării în plată a devenit lege şi va intra în vigoare pe 13 mai după promulgarea de către preşedintele Klaus Iohannis şi publicarea în Monitorul Oficial.