Peste 200 de expozanţi şi-au prezentat ofertele la ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României, organizat între 22 şi 25 februarie, la Complexul expoziţional ROMEXPO din Bucureşti.
O vacanţă exclusivistă nu trebuie să însemne neapărat costuri foarte ridicate, ci locuri cu adevărate unice. Astfel, ne îndreptăm spre Transilvania şi ne oprim în ţara de legendă şi de piatră cum i se mai spune, Ţara Moţilor.
Păduri întinse, vulcani noroioşi, mănăstiri vechi, aşezări rupestre, muzee interesante, pe toate le găsiţi în judeţul Buzău, în sud-estul României.
Ne îndreptăm azi spre sud-vestul României şi vizităm cel mai mare parc mulinologic din sud-estul Europei. Este un parc de mori de apă, inclus în patrimoniul UNESCO şi restaurat la începutul anilor 2000 de Muzeul Astra din Sibiu, din fonduri europene.
Cetatea medievală, muzee, clădiri istorice restaurate se află pe lista atracţiilor culturale ale municipiului Oradea.
Ne îndreptăm astăzi spre nordul României, spre o zonă montană foarte apreciată de către turişti.
Valea Prahovei este zona montană cel mai bine dezvoltată din România. În staţiunile de aici aveţi la dispoziţie pârtii de schi pentru toate categoriile, la cele de începători la cele de competiţie.
Astăzi ne îndreptăm către estul României şi ajungem în Slănic Moldova, o staţiune balneară cu caracter permanent.
În România există 44 de staţiuni unde se poate schia, iar cele mai multe pârtii, 23 la număr, se află în judeţul Harghita. Topul este completat de judeţele Prahova, Braşov, Hunedoara şi Maramureş, potrivit datelor Autorităţii Naţionale pentru Turism.
Vă invităm azi în munţii Bucegi, în oraşul Buşteni, situat pe Valea Prahovei, la doar două ore de Bucureşti.
Hoy les invitamos a conocer Alba Iulia, una ciudad llena de historia. Situada en el centro del país, la ciudad encanta a sus viajeros por la multitud de monumentos históricos, vestigios del pasado milenario.
Astăzi vă invităm la Alba Iulia, un oraş încărcat de istorie. Situată în centrul ţării, aşezarea încântă călătorii prin multitudinea de monumente istorice, vestigii ale trecutului milenar.
Destinaţia noastră de astăzi se întinde pe aproape 15 mii de hectare, se află la aproximativ 200 de kilometri nord de Bucureşti şi oferă peisaje spectaculoase.
Are peste 2,4 milioane de locuitori şi se află pe locul şase ca dimensiune în topul oraşelor din Uniunea Europeană.
Bun venit în Transilvania, şedere plăcută în judeţul Sibiu!. Aceasta este urarea cu care sunt întâmpinaţi turiştii la Centrul de Informare Turistică din Sibiu.