Sighişoara a mai fost denumită şi Perla Transilvaniei. Aşezat în centrul României, oraşul este gazda zecilor de mii de turişti care îi calcă pragul în fiecare an. Iar mulți dintre aceștia sunt impresionați de Muzeul de Istorie.
Vom cunoaște azi Valea Prahovei, destinația preferată a iubitorilor de munte.
Pe unul dintre versanții nordici ai muntelui Măgura Codlei, acum mai bine de 800 de ani, cavalerii teutoni ridicau o fortăreață. Cetatea Neagră, căci așa au denumit-o, a fost mai apoi transformată în cetate țărănească.
Ne oprim azi în județul Vâlcea pentru a descoperi doar câteva dintre atracțiile turistice ale unui județ în care se poate practica turismul religios, monahal, de agrement, dar și curativ.
Ajungem astăzi într-un oraș de poveste, așezat între coline, în Transilvania. Se numește Cisnădie și este recunoscut pentru biserica fortificată din centrul acestuia, cu hramul sfintei Walpurga
Cu peisaje pitorești, monumente istorice de interes național și sate pline de tradiții, județul Suceava surprinde prin simplitate și originalitate românească.
Ajungem azi în Hărman sau Huntschprich în dialectul săsesc, în traducere Muntele Mierii. Este un sat mic și liniștit, aflat în centrul României, la circa zece km de Brașov.
Se numește Marwa Mohammed Abdullah AL-Murisi, se recomandă Marwa Al-Murisi, și a venit în România în anul 2015, în octombrie, ca să urmeze cursurile Facultății de Marketing, din cadrul Academiei de Studii Economice din București.
Astăzi cunoaștem primul muzeu de artă deschis publicului din România în anul 1817. Construit în stil baroc, între anii 1778 și 1788, palatul a fost reședința oficială a baronului Samuel von Brukenthal.
Viscri este un nume care a devenit cunoscut în întreaga lume după ce prinţul Charles s-a îndrăgostit de sat şi de împrejurimile lui.
Descoperim astăzi una dintre cele mai bine conservate cetăți fortificate din Transilvania. Aceasta se află în Frauendorf Axente Sever
Cunoaştem azi un muzeu în aer liber, care se întinde pe o suprafaţă de 96 ha, cu o expoziţie propriu-zisă de 42 de hectare.
Pe vârful unui deal, la circa 12 kilometri de oraşul Sibiu, la începutul secolului al XII-lea a fost construită o bazilică romanică.
Vă invităm azi între colinele Transilvaniei, într-un sat străvechi, a cărui primă atestare documentare datează din 1209. Aici se remarcă biserica ce avea să fie ridicată două secole mai târziu.
Ne îndreptăm azi către Munţii Apuseni, situaţi în vestul României. Aceştia reprezintă destinaţia ideală pentru pasionaţii de aventură, speologie şi sporturi montane.