Consiliul Județean Cluj a anunțat recent obținerea omologării a încă cinci trasee turistice din zona Masivului Vlădeasa, una dintre cele mai frecventate destinații din zonă.
Cisnădie, situat în județul Sibiu, impresionează prin frumusețea și prin importanța clădirilor, dar și prin armonia cu care se îmbină cele trei culturi care conviețuiesc aici: română, germană și maghiară.
Au trecut mai bine de doi ani de când pandemia de COVID a schimbat societatea așa cum o știm, obligând guvernele să regândească importanța politicilor în domeniul sănătății.
Județul Alba are patru rute turistice certificate, acestea având ca scop promovarea obiectivelor culturale și istorice.
Ajungem azi în nordul României, în Săpânța, o localitate din Maramureș, inclusă în aproape toate circuitele turistice.
În sud-vestul României, în județul Caraș-Severin, se află cel mai mare parc mulinologic din sud-estul Europei.
Cetățenii europeni privesc cu încredere spre Uniunea Europeană și instituțiile acesteia. Ei văd apărarea valorilor europene comune, cum ar fi libertatea și democrația, ca o prioritate, chiar dacă acest lucru ar afecta prețurile și costul vieții.
Sectorul balnear reprezintă o componentă importantă a ofertei turistice românești.
Situat în centrul României, într-un adevărat amfiteatru natural, străjuit la est de munții Bucegi și la vest de masivul Piatra Craiului, Castelul Bran atrage în fiecare an tot mai mulți turiști.
Comisia Europeană a adoptat o propunere de regulament care vizează consolidarea industriei europene de apărare prin achiziții publice în comun pentru perioada 2022-2024.
Un monument istoric din România găzduiește un festival rock devenit deja tradițional.
Ascultaţi aici emisiunea Călător prin România din 25.07.2022.
Ajungem astăzi în vestul României, în municipiul Zalău. Este reședința județului Sălaj, un județ mic, dar locuit de mai multe etnii care și-au lăsat amprenta asupra culturii și civilizației locale.
Inovarea în domeniul tehnologiei profunde va consolida poziția de lider tehnologic a Europei și va genera soluții inovatoare la provocările actuale ale societății, cum ar fi schimbările climatice și amenințările cibernetice.