După 40 de zile, al patrulea lungmetraj al lui Andrei Gruzsniczki, a fost inclus în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Beijing
Ascultaţi aici emisiunea Club Cultura din 29.07.2021.
Festivalul de Film de la Cannes, ajuns la cea de-a 74-a ediție, a fost deschis cu proiecţia filmului romantic muzical Annette, regizat de Leos Carax, cu Adam Driver şi Marion Cotillard în rolurile principale.
Noua strategie a Comisiei Europene de combatere a traficului de persoane (2021-2025) este axată pe prevenirea infracționalității, aducerea traficanților în fața legii, protejarea victimelor și consolidarea capacității lor de acțiune.
Cea de-a XV-a ediție a Galei Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, s-a desfășurat pe 29 iunie, la Amfiteatrul Mihai Eminescu din București, în prezența a peste 500 de invitați.
Certificatul digital al UE privind COVID va facilita libera circulație a cetățenilor în UE, în condiții de siguranță, pe durata pandemiei de COVID-19.
Ascultaţi aici emisiunea Pauza Mare din 23.06.2021.
Documentarul chilian Vision nocturna, regizat şi filmat de Carolina Moscoso Briceño, a câştigat trofeul Festivalului Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania 2021.
La sfârșitul lunii mai (21-30 mai) a avut loc la București a doua ediție a Walk & Shoot Fest, care a inclus 9 ateliere foto, 10 conferințe...
Garanția europeană pentru copii, o inițiativă a Parlamentului European, își propune prin strategia sa să promoveze egalitatea de șanse, astfel ca cei mai vulnerabili copii din Uniunea Europeană să aibă acces la asistență medicală, educație...
Festivalul de arte performative Caleido, ajuns la ediția a IV-a, s-a desfășurat în perioada 21-25 mai și a inclus 20 de producții independente de teatru, dans și performance, șapte dintre acestea fiind producții proprii, iar patru prezentate în premieră.
Ascultaţi aici emisiunea Pauza Mare din 09.06.2021.
Prima retrospectivă de film documentar românesc contemporan din Marea Britanie, organizată de ICR Londra are loc în perioada 26 aprilie - 31 iulie 2021.
Comisia pentru control bugetar din Parlamentul European a adoptat regulamentul privind programul UE de luptă antifraudă.
Ascultaţi aici emisiunea Pauza Mare din 26.05.2021.