Protestele antisistem s-au extins în România, iar manifestanţii spun că vor reformarea întregii clase politice.
Tragedia din clubul bucureştean a scos în evidenţă lacune legislative şi a ridicat serioase semne de întrebare asupra modului în care sunt acordate autorizaţiile de funcţionare.
Comisia Europeană sprijină Slovenia în problema migranţilor şi este gata să-i acorde suport tehnic şi financiar.
Peste 250.000 de morţi şi aproximativ 12 milioane de persoane care au părăsit ţara - este bilanţul, provizoriu încă, al situaţiei din Siria.
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, la Bruxelles, la o întâlnire cu europarlamentarii români, că aderarea României la...
Politica de bun venit promovată de Germania este un magnet pentru afgani şi pakistanezi, a fost un frumos gest moral, dar Angela Merkel se află acum în faţa unui examen al responsabilităţii pentru protejarea comunităţii politice a Europei şi a frontierelo
Republica Moldova a solicitat şi a primit acordul României pentru un împrumut rambursabil de 150 de milioane de euro.
Miniştrii comunitari de externe s-au reunit la Luxemburg pentru a analiza dosarul sirian. Cei 28 au condamnat bombardamentele lansate de Rusia împotriva opoziţiei siriene moderate, cerând oprirea lor imediată.
Principalul partid de guvernământ din România, PSD, a organizat alegeri pentru preşedintele formaţiunii. Cu un singur candidat, rezultatul nu a produs surprize.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a afirmat că ''actori statali sau nesatatali'', unii dintre ei foarte activi în Siria...
Motorul de căutare Google şi-a schimbat, pe 28 septembrie, logoul, pentru a marca descoperirea dovezilor spectrale ale prezenţei sărurilor hidratate pe Marte.
Datele arată că, în prezent nu există o presiune specială din punct de vedere migraţionist la adresa României, în condiţiile în care anul acesta s-au înregistrat 944 de cereri de azil faţă de 900 în 2014.
Liberalii susţin că PSD, partidul aflat la putere, tergiversează dezbaterea acestei legi, în timp ce social-democraţii atrag atenţia că PNL a avut timp să promoveze documentul în perioada în care a deţinut preşedinţia Comisiei de Cod Electoral.
Sumar: Vizita preşedintelui României, Klaus Iohannis, în SUA; Guvernul Victor Ponta a trecut testul moţiunii de cenzură; Bucureştiul vrea un nou acord cu FMI
Cele 28 de state membre ale Uniunii Europene au convenit să mobilizeze o sumă suplimentară de cel puţin un miliard de euro pentru agenţiile ONU care îi ajută pe refugiaţi în ţările vecine Siriei, a anunţat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.