Comisia propune ca Europa să devină neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2050.
Premierul român Viorica Dăncilă a făcut o vizită în Croaţia, unde a avut convorbiri la cel mai înalt nivel şi a participat la preluarea de către Italia a preşedinţiei în exerciţiu a ICE.
La Paris, a fost inaugurat Sezonul România - Franţa - un dialog cultural, şi nu numai, în sprijinul unei Europe a ideilor, valorilor şi a libertăţii.
Liderii celor 27 de state membre ale UE au aprobat Acordul privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, precum şi declaraţia care schiţează relaţia post-Brexit cu Londra.
Liderii europeni se vor reuni pe 25 noiembrie la Bruxelles pentru a parafa acordul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană şi declaraţia politică privind viitoarea relaţie dintre cele două părţi.
La Bucureşti, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că se amână până după 1 Decembrie o posibilă nouă remaniere guvernamentală.
Parlamentul European a aprobat noi norme privind energia regenerabilă, eficiența energetică și guvernanța Uniunii Energiei.
Potrivit statisticilor, unul din cinci români apţi de muncă locuia, anul trecut, în alt stat membru al Uniunii Europene decât România.
O rezoluţie a Parlamentului European privind respectarea statului de drept în România va fi votată, marţi, la Strasbourg, în aceeaşi zi în care la Bruxelles va fi publicat raportul MCV pentru 2018.
Estimări privind economia românească / Decizia Curţii Constituţionale privind completurile de judecată / Excluderi la vârf din PSD / Vizita premierului Viorica Dăncilă în Qatar şi Oman
Mare admirator al Transilvaniei româneşti, Prinţul Charles al Marii Britanii s-a remarcat constant în promovarea acestei regiuni din centrul României.
Actori-cheie din instituțiile europene și statele membre, precum și reprezentanți ai sectorului privat din cadrul și din afara Uniunii Europene au participat, la Bruxelles, la o conferinţă despre piaţa unică, privită din perspectiva investiţiilor în Europ
Tema aderării României şi Bulgariei la Schengen revine în actualitate. Decizia finală trebuie luată, însă, prin votul în unanimitate al Consiliului miniştrilor din UE.
Peste 820 de milioane de persoane suferă, în prezent, de malnutriţie cronică. Alte 672 de milioane suferă de obezitate, iar încă 1,3 miliarde de oameni sunt supraponderali.
Comisarii europeni pentru dezvoltare regională, respectiv pentru buget şi resurse umane au participat la Bucureşti la conferinţa la nivel înalt privind viitorul politicii de coeziune