În România, principalul partid al coaliţiei aflate la guvernare, PSD, păstrează şefia Camerei Deputaţilor. Succesorul lui Liviu Dragnea este Marcel Ciolacu.
Comisia Europeană și-a îndeplinit pe deplin viziunea asupra unei strategii a Uniunii Energiei care să garanteze tuturor europenilor o energie accesibilă, sigură, competitivă și durabilă...
Mii de persoane nu şi-au putut exercita, duminică, dreptul constituţional la vot din cauza proastei organizări, iar pe fondul acestei situaţii s-a cerut demisia ministrului de Externe.
Odată încheiate alegerile pentru Parlamentul European, încep negocierile politice.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a atras atenţia că ţările planetei nu sunt pe calea cea bună pentru a-şi atinge obiectivele de limitare a creşterii temperaturilor, definite prin acordul de la Paris.
Românii cu drept de vot sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a-şi desemna reprezentanţii în Parlamentul European şi pentru a se pronunţa în cadrul unui referendum pe teme de Justiţie.
Comisia Europeană şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) au lansat un program comun pentru finanţarea de împrumuturi pentru tineri agricultori, în valoare de 1 miliard de euro.
Sumar: Parteneriatul Estic, 10 ani / Ministrul român al agriculturii a condus lucrările reuniunii de profil a Consiliului UE / Date economice privind România / Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, va fi extrădat de Madagascar / 5G în România
La capătul unui îndelung proces de reflecţie europeană, pe 9 mai, a Sibiu a avut loc primul summit informal al Uniunii Europene organizat de România.
Book lovers in western Romania have taken part in large numbers in the Gaudeamus Caravan in Oradea.
O recentă conferinţă pe tema provocărilor de securitate pe flancul estic al Alianţei Nord - Atlantice, organizată la Bucureşti, a readus în atenţie nevoia întăririi capacităţilor NATO la Marea Neagră.
Uniunea Europeană şi Japonia au convenit să coopereze mai strâns cu privire la securitate, mediu şi comerţ şi promit o reformă pe termen lung a Organizaţiei Internaţionale a Comerţului.
Înaintea summitului de vară al UE, din 9 mai, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a dat publicităţii o scrisoare în care propune adoptarea Declaraţiei de la Sibiu, care să transmită un mesaj de unitate şi încredere în acţiunile comune.
Pregătirile pentru summitul UE de la Sibiu au intrat în linie dreaptă, iar măsurile de securitate luate sunt extrem de stricte.
Inteligenţa artificială este ultima invenţie pe care o mai face omenirea. Celelalte invenţii vor fi făcute de către inteligenţa artificială.