Parlamentul European a solicitat în 2020, în rezoluția referitoare la Pactul ecologic european, tranziția necesară către o societate neutră din punct de vedere climatic până cel târziu în 2050.
În timpul pandemiei de Covid 19, exploatarea forestieră ilegală a crescut efectiv în Uniunea Europeană. În acest context, în Parlamentul European a avut loc o dezbatere referitoare la combaterea defrişărilor ilegale de pădure.
Fermierii viitorului vor trebui să adopte practici agricole mai durabile, care respectă clima şi mediul din Uniunea Europeană.
În luna mai, în Parlamentul European a avut loc o dezbatere referitoare la iniţiava Comisiei Europene de creare a unui spaţiu european al educației până în 2025.
Din martie 2020, aproximativ 194 de țări au fost nevoite să închidă școli pe întregul lor teritoriu din cauza pandemiei de COVID-19, ceea ce a afectat peste 1,8 miliarde de elevi la nivel mondial și le-a împiedicat accesul la educație
În Parlamentul European au avut loc dezbateri referitoare la necesitatea dezvoltării infrastructuriii energetice transeuropene.
În Parlamentul European a avut loc o dezbatere referitoare la economia albastră şi rolul important pe care îl au sectoarele pescuitului şi acvaculturii.
Comisia Europeană a trimis Parlamentului European, în luna mai 2022, o comunicare privind abordarea globală a cercetării și inovării. Aceasta face parte din strategia Europei de cooperare internatională, într-o lume în schimbare.
În Parlamentul European au avut loc dezbateri pentru punerea în aplicare a legislaţiei privind calitatea vieţii animalelor.
Comisia a lansat Kohesio, o platformă publică online care adună informaţii despre 1,5 milioane de proiecte.
Punerea în aplicare a politicii de coeziune a Uniunii Europene, cât mai curând posibil, depinde de colaborarea dintre Comisia Europeană şi guvernele statelor membre.