Combaterea discursului care incită la ură în mediul online a înregistrat progrese semnificative după adoptarea Codului de Conduită în domeniu de către patru mari companii din domeniul IT.
Consolidarea uniunii monetare și întărirea EURO pentru ca acesta să facă față cu success unor crize viitoare reprezintă prioritatea noului președinte Eurogrup, Mario Centeno, care este totodată și ministru de externe al Portugaliei.
Comisia Europeanã cotinuã sã urmãreascã atent evoluţiile din Iran, asigurã purtãtorii de cuvânt ai acesteia în contextul protestelor din mai multe oraşe iraniene şi al rãspunsului dat de autoritãţile de la Teheran.
Statul Islamic a pierdut și ultimele teritorii pe care le controla în Irak, iar premierul irakian, Haider al-Abadi, a anunțat săptămâna trecută victoria împotriva grupării jihadiste.
Europarlamentarii Cătălin Ivan, din România, şi Ana Gomes, din Portugalia, ambii membri ai Comisiei Speciale Panama Papers din cadrul Parlamentului European, şi-au unit eforturile pentru combaterea corupţiei şi spălării banilor în cadrul Uniunii.