Planul european de redresare economică propus de Comisia Europeană, la finalul lunii mai, prevede fonduri de 750 miliarde Euro, dintre care 672,5 miliarde Euro revin Mecanismului de redresare și reziliență.
Fondurile europene constituie pentru români un subiect abordat constant
O analiză a companiei de media Buzzfeed a constatat că cele mai importante 20 știri false - fake news despre alegerile prezidențiale din SUA din 2016 au primit mai multă atenție pe Facebook
Ia noastră tradițională sărbătorită în fiecare an în luna iunie, de Sânziene, a devenit un simbol al identităţii poporului român. Puțini știu însă că achiziționarea acestui element de patrimoniu se poate face din fonduri europene.
Odată cu ieșirea din izolare, oamenii au constatat revenirea la poluarea urbană - un subiect aflat de foarte mult timp în atenția Uniuniii Europene, dar din păcate fără o strategie unitară de reducere a emisiilor de carbon.
Urmările măsurilor necesare combaterii pandemiei COVID 19 sunt analizate la nivelul UE pentru găsirea soluțiilor de atenuare și depășire a crizei economice anticipată de specialiști. Una dintre propunerile aflate în discuție este un plan de reacție comună
Proiectul Ambulanța pentru Monumente singurul din România laureat la Premiile Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra 2020, categoria Educație, Formare și Conștientizare
Principalul scop îl reprezintă creșterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale și urbane situate în proximitatea rețelei tran-europeană de transport - TEN-T prin modernizarea drumurilor județene.
Măsurile luate pentru combaterea pandemiei cauzate de COVID-19 pot provoca o criză economică majoră, de aceea este foarte important să ne concentrăm pe strategii necesare redresării economice a României.
Implementarea Pactului Ecologic European în judeţele din România care vor putea accesa finanțare europeană nerambursabilă prin Fondul European al Tranziției Juste - eurodeputatul Siegfried Mureșan
Subiectul schimbărilor climatice și al încălzirii globale angrenează tot mai multe dezbateri privind măsurile concrete necesare atingerii obiectivelor asumate la nivelul UE.
Primul din cele 10 proiecte, finanţate din fonduri europene, de care beneficiază locuitorii comunei Sângeorgiu de Mureş este Reabilitarea Castelului Máriaffy
Creşterea participării tinerilor la decizia publică este una dintre preocupările decidenţilor politici, susţinută prin propuneri legislative concrete de modificare a Legii Tineretului.
Cetăţenii europeni care muncesc sau călătoresc în diferite state membre ale Uniunii pot beneficia, începând de anul acesta, de anumite drepturi reglementate de legislația UE referitoare la coordonarea sistemelor de securitate socială
Începutul acestui an, aduce în atenţia legislativului propuneri concrete de modernizare a politicilor publice pentru tineret, ca urmare a unui proiect finanţat din fonduri europene care a avut ca bază de pornire analiza unor modele de succes