Sfârşitul unei crize pe piața europeană a produselor lactate: stocurile publice de lapte praf degresat sunt în prezent goale.
La doi ani de la lansarea Apelului de la Tartu - oraş din Estonia -, Comisia Europeană constată că s-au făcut progrese importante în îndeplinirea obiectivului de promovare a unui stil de viață sănătos în întreaga Uniune.
Bruxelles-ul confirmă creșterea continuă a barierelor cu care se confruntă întreprinderile europene pe piețele externe.
Şi în acest an, la 14 iunie, s-a sărbătorit Ziua Mondială a Donatorilor de Sânge.
În perspectiva Consiliului European, Uniunea Europeană a prezentat progresele înregistrate în combaterea dezinformării și principalele învățăminte desprinse din alegerile europene.
În ultimul an s-au înregistrat progrese în procesul de tranziție către democrație în Tunisia, dar acest lucru trebuie să fie însoțit de un progres economic și social similar, pentru a exista certitudinea că el poate fi susținut.
Comisia Europeană a decis să aloce o sumă-record de 164 de milioane de euro pentru proiecte de educație în situații de urgență în 2019.
Economia europeană își va continua dezvoltarea și în 2019, pentru al șaptelea an la rând, iar Produsul Intern Brut real va crește în toate statele membre ale Uniunii Europene - arată previziunile economice de primăvară 2019.
Exporturile de gaze naturale lichefiate din Statele Unite către Uniunea Europeană au ajuns la 272%, într-un moment în care Bruxelles-ul găzduieşte Forumul energetic la nivel înalt pentru companii europene şi americane.
Săptămâna Europeană a Tineretului are loc o dată la doi ani, sărbătorind și promovând activități destinate tinerilor prin intermediul unor evenimente organizate în toate țările participante la programul Erasmus +.
Portugalia a găzduit cea de a patra Conferință ministerială privind ocuparea forței de muncă.
La aproape două săptămâni de la alegerile locale din Turcia, partidul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan cere organizarea de noi alegeri municipale la Istanbul, unde rezultatele provizorii îl arată perdant, ca de altfel şi în capitala Ankara.
Comisia Europeană suplimentează ajutorul financiar de urgenţă pentru Venezuela cu 50 de milioane de euro.
Comisia Europeană recomandă o serie de etape și măsuri operaționale menite să asigure un nivel ridicat de securitate cibernetică a rețelelor 5G în întreaga Uniune.
Comisia Europeană a amendat Google cu 1,49 miliarde de euro pentru încălcarea normelor antitrust ale Uniunii Europene, mai precis pentru practici abuzive în materie de publicitate online.