Deşi destinaţiile montane sunt favorite în acest sezon pentru iubitorii sporturilor de iarnă, există zone care invită la parcurcerea unor trasee montane, pentru a descoperi privelişti de vis.
La Iaşi vi se pregăteşte ceva! Oraşul marilor idei, al primei mari uniri, al primului spectacol de teatru în limba română, al primului muzeu literar memorialşi al primului Muzeu de Istorie Naturală, Iaşiul invită la o nouă experienţă culturală.
Continuăm periplul nostru prin staţiunile de schi şi vă invităm astăzi în staţiunea Parâng, situată la 15 km de oraşul Petroşani, judeţul Hunedoara.
Despre Fondul Ştiinţescu am mai vorbit, o platformă susţinută de Romanian-American Foundation în mai multe oraşe din ţară.
Vă propunem şi astăzi să vă bucuraţi de zăpadă şi de sporturile de sezon, de acestă dată în vestul României.
UE are nevoie de pieţe de capital mai puternice, pentru a promova investiţiile, a debloca noi surse de finanţare pentru companii, pentru a oferi gospodăriilor individuale oportunităţi mai bune şi pentru a consolida Uniunea Economică şi Monetară.
Aici ne urcam în corcoduş, aici am crescut zeci de câini, aici am mâncat bătaie. Este povestea unor oameni, foşti copii de la orfelinat ajunşi astăzi la vârste în jur de 30 de ani.
În România a nins în ultimele zile aşa că şi astăzi vă invităm într-o nouă staţiune de schi: Azuga.
Sute de biciclişti se reunesc şi anul acesta în Făgăraş, la a cincea ediţie a Bikeathon.
Vremea s-a răcit şi în ţara noastră şi a început să ningă, aşa că ne continuăm seria invitaţiilor în staţiunile montane, la schi. Destinaţia noastră de astăzi este Predeal.
Teatrul “Gong a devenit primul teatru din România cu sistem de ascultare asistată pentru persoanele cu deficienţe de auz.
Bulgaria a preluat Președinția Consiliului UE la 1 ianuarie 2018, zi în care ţara a aniversat 11 ani de când a aderat la Uniunea Europeană.
Sezonul de schi deschis în decembrie anul trecut, continuă cu succes în ciuda vremii călduroase din ultima perioadă.
Bun găsit la prima ediţie din acest an a rubricii România la ea acasă! O ocazie bună să facem o trecere în revistă a proiectelor care ne-au reţinut atenţia anul trecut .
Bun găsit la prima ediţie din acest an a rubricii România la ea acasă! O ocazie bună să facem o trecere în revistă a proiectelor care ne-au reţinut atenţia anul trecut