Şeful Cancelariei prim-ministrului României, Radu Oprea, a declarat că are în vedere comasarea unor instituţii în efortul de reducere a cheltuielilor guvernamentale.
Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că, până luni, au fost primite 2.657 de cereri de vot prin corespondenţă şi 1.516 cereri pentru exercitarea votului la o secţie de votare din afara ţării pentru scrutinul prezidenţial din 4 mai.
Alegătorii români din străinătate au la dispoziţie trei zile pentru a vota în cele 950 de secţii organizate pentru alegerile prezidenţiale din 4 mai – anunţă Autoritatea Electorală Permanentă într-o nouă postare pe o reţea de socializare.
Potrivit Autorității Electorale Permanente, vineri, 2 mai, toate cele 950 de secții de votare din afara țării vor fi deschise între orele 7.00 și 21.00, orele locale ale țării în care se află secția de votare, cu posibilitatea prelungirii până la ora 23.59 pentru alegătorii care se află la sediul la ora 21.00.
Guvernul de la Bucureşti a adoptat, în şedinţa de astăzi, hotărârea privind organizarea alegerilor prezidenţiale în luna mai a acestui an, precum şi calendarul electoral aferent.
Mulți liceeni au avut drept de vot anul acesta și încă și mai mulți vor avea în anii următori. Studiul World Vision dezvăluie care sunt opiniile lor cu privire la rolul statului, dreptul la avort, resursele de mediu, homosexualitate și altele.
Alegerile pentru Parlamentul României au decis ca structura acestuia să fie formată din șapte formațiuni.
Cu 370 de voturi favorabile în Parlamentul European, noul executiv condus de Ursula von der Leyen a primit undă verde.
Candidatul independent Călin Georgescu este pe primul loc după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România.
Peste 821.000 de români și-au exprimat opțiunea în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă.
Sumar: Românii își aleg noul președinte; Epilog la deceniul Iohannis; F-35 pentru România; Sprijin pentru Chișinău; Rușii fictivi din Vârfu Câmpului; Fotbal: România-Kosovo, 3-0 la masa verde
Peste 19 milioane de cetăţeni români cu drept de vot erau înscrişi în Registrul electoral la data de 31 octombrie şi sunt aşteptaţi la urne în acest weekend pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale.
De la primele etape ale integrării europene, Parlamentul European a solicitat de multe ori o politică mai activă în domeniul social și a sprijinit propunerile Comisiei în acest domeniu.
Republicanii ar fi obţinut controlul în Senatul american, deţinut până acum de democraţi, cu o majoritate de cel puţin 51 de locuri din 100, potrivit proiecţiilor.
Maia Sandu rămâne președinta Republicii Moldova (ex-sovietică, majoritar românofonă).