În România se circulă în condiţii de iarnă pe drumurile judeţele şi naţionale aflate sub cod portocaliu de ninsoare şi viscol.
Furtuni de zăpadă, viscol și temperaturi scăzute în New York și statele din nord-estul Statelor Unite ale Americii.
Morţi, mii de persoane izolate, trafic rutier, feroviar şi aerian perturbat, şcoli si gradinite închise, probleme în alimentarea cu energie electrică, acestea sunt câteva din efectele viscolului si frigului năpraznic care au lovit România.
Zeci de morţi, trafic rutier, feroviar şi aerian perturbat, şcoli închise, probleme în alimentarea cu energie electrică, acestea sunt câteva din efectele condiţiilor meteo extreme care au lovit mai mute ţări, inclusiv România.
Un nou val de frig, cu ninsori şi viscol, în sud-est, a pus la grea încercare autorităţile române.
MAE informează cetățenii români care se află sau călătoresc pe teritoriul Statelor Unite ale Americii asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie a emis o serie de alerte privind condiții meteorologice severe.
După ninsori şi viscol, România îngheaţă pe un ger siberian.
Viscolul a paralizat jumătatea de sud şi est a României. Ninsorile abundente şi vântul puternic au lasat în urma copaci căzuţi, maşini avariate, drumuri inchise, zboruri anulate, localităţi fără energie electrică.
Iarna a lovit cu deosebită putere în sudul, sud-estul și estul României.
Vremea rea va afecta în aceste zile și Croația, unde se așteaptă ninsori abundente, vânt puternic și temperaturi minime de până la -20 de grade.
Serbia și Ungaria avertizeză asupra căderilor abundente de zăpadă și a vântului puternic care vor îngreuna traficul rutier.
Circulaţia rutieră este din nou întreruptă pe autostrăzi şi mai multe drumuri naţionale. Porturile maritime rămân în continuare închise.
După două luni de iarnă fără precipitaţii, zăpada căzută în acest weekend, în sudul şi estul Romaniei, a creat probleme serioase. Pentru prima oară, a fost instituit codul roşu de viscol, în timp ce şcolile din unele zone afectate au fost închise.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADR) informează participanţii la trafic că se înregistrează...