Ne îndreptăm azi spre centrul României și ne oprim în comuna Dâmbovicioara, o stațiune turistică de interes național.
Situată la 12 km de Braşov, Poiana Braşov este, de departe, cea mai căutată staţiune montană din România, atât în timpul verii, dar, mai ales al iernii, când pârtiile sunt aglomerate.
Pornind din orașul cu același nume, care a fost capitală a provinciei Moldova timp de aproape 300 de ani, ne îndreptăm spre câteva dintre obiectivele de interes din județ.
Chiar în inima României, la doar 161 de kilometri de București, se întinde orașul de la poalele Tâmpei, Brașov, destinația ideală de vacanță pentru turiștii de toate vârstele.
La circa 40 de km de Braşov pe drumul spre Câmpulung Muscel – Piteşti, se află Cheile Grădiştei, o zonă pentru iubitorii sporturilor de iarnă, dar şi pentru sportivii de performanţă.
Cum sărbătorile de iarnă sunt pe sfârşite, profităm să vă invităm într-o cunoscută staţiune de tratament din ţară.
Situat pe malul stâng al Dunării, municipiul Brăila are, cel puțin în România, o arhitectură unică a străzilor. Privit de sus, orașul poate fi comparat cu o imensă pânză de păianjen, pentru că există mai multe străzi în arc de cerc.
Oraşul reşedinţă de judeţ, Sibiu, este un oraș multicultural, cu o istorie veche de aproape 900 de ani, fostă capitală a Transilvaniei și cel mai mare ansamblu urban medieval din România.
Provincie istorică situată în nordul României, Bucovina este una dintre cele mai fascinante destinații de vacanță din România.
Azi ne îndreptăm către zona centrală a României, estul Transilvaniei, și ne oprim în județul Harghita.
În luna decembrie, tot mai multe oraşe din România au căpătat un plus de atractivitate datorită târgurilor de Crăciun, unele dintre ele deja deschise.
Oltenia se remarcă prin construcții specifice, cu o vechime de câteva secole, care pot fi întâlnite în județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea.
Plimbările pe biciclete, pe trasee care includ obiective istorice, atracții naturale și zone de relaxare, reprezintă o ofertă afaltă în atenția românilor și vizitatorilor străini.
România are o ofertă bogată de podgorii întinse și crame frumoase, în care sunt depozitate adevărate comori pentru iubitorii de vin.
Comuna Fundata din judeţul Braşov a revenit în această toamnă în prim-planul turismului prin târgul Pro Fundata Fair, organizat într-un format inedit.