Noul regulament îmbunătăţit privind roamingul, care extinde programul european Roaming la tarife naţionale până în 2032, a intrat...
Autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM) a anunțat că, începând cu data de 1 iulie 2022 intră în vigoare un nou regulament privind roamingul în rețelele publice de comunicații mobile în interiorul Uniunii
De la 1 ianuarie 2021, pentru majoritatea planurilor tarifare a crescut volumul de date (MB/GB) care pot fi consumate în roaming în UE/SEE fără aplicarea unor taxe suplimentare
Principalele reforme ale actualei legislaturi comunitare - de la GDPR şi copyright la eliminarea tarifelor de roaming şi a geoblocării.
Vicepreşedintele Comisiei Europene, Andrus Ansip, a susţinut un discurs în care a denunţat poziţia guvernelor naţionale care nu sunt dispuse să pună capăt tarifelor de roaming până la sfârşitul anului.