Ambasada Sustenabilității în România a realizat un studiu prin care a explorat cum percep românii siguranța zilei de mâine.
Aproape 50 de lideri europeni s-au reunit în Republica Moldova, la summitul Comunității Politice Europene.
UE a confirmat perspectiva europeană a Balcanilor de Vest, însă a solicitat reforme. Aceasta este concluzia summitului UE - Balcanii de Vest, desfăşurat la Sofia.
Amplificarea populismului în Europa, criza provocată de ieşirea Marii Britanii din Uniune, riscul ca noua administraţie de la Washington să rupă acordurile comerciale cu europenii - ameninţări majore pentru stabilitatea continentului.
Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a spus că, deşi România stă bine din punct de vedere macroeconomic, niciodată nu a văzut atât de multe pericole la adresa stabilităţii economice şi financiare.
Rusia a avertizat din nou România, pentru a doua oară în decurs de o săptămână, că prin decizia de suplimentare a efectivelor NATO pe teritoriul său sacrifică stabilitatea regională în Marea Neagra.