Handbalul feminin se aflǎ printre sporturile la care România continuǎ sǎ fie în topurile europene. Prima ligǎ românǎ a dat în ultimii ani echipe care s-au luptat la vârful tuturor marilor competiţii continentale.
In aceste zile se desfǎşoarǎ, la Melbourne, Openul Australiei la tenis, prima competiţie de Mare Şlem a anului. Jucǎtorii români se aflǎ printre protagonişti, în special la feminin, simplu şi dublu, dar şi la dublu masculin.
Trecem în revistă, în cele ce urmează, principalele evenimente sportive ale părţii a doua a anului 2014. Ieri v-am vorbit despre cele întâmplate în primele şase luni ale anului, încheind cu medaliile obţinute de canotoarele române la Europenele de la Belg
Cea mai bună clasare a naţionalei tricolore s-a înregistrat în septembrie 1997, când România ocupa locul 3 în clasamentul FIFA.
Echipa de fotbal a României întâlneşte, în aceastǎ searǎ, într-un joc amical, reprezentativa Danemarcei. Partida are loc la Bucureşti, pe Arena Naţionalǎ, locul unde, cu doar patru zile în urmǎ, “tricolorii au trecut cu 2 la 0 de Irlanda de Nord.
La Radio România, prima transmisiune sportivă a avut loc pe 11 iunie 1933. Pe Stadionul ANEF din Bucureşti, în faţa a 25.000 de spectatori, România învingea Iugoslavia cu 5-0 într-un meci de fotbal din cadrul Cupei Balcanice.
La mijlocul acestei săptămâni se desfăşoară jocurile optimilor de finală ale Cupei României la fotbal.
Echipa românească de polo CSM Digi Oradea participă în acest weekend în turul doi preliminar al Ligii Campionilor alături de ASC Duisburg (Germania), OSC Budapesta (Ungaria) şi Sintez Kazan (Rusia).
Zilele trecute a avut loc cea de-a şaptea ediţie a Maratonului Internaţional Bucureşti. La feminin s-a impus atleta română Paula Claudia Todoran, iar la masculin, kenyanul Boaz Kipkorir Kipyego.
Atleta românǎ Paula Claudia Todoran a câştigat, duminică, întrecerea femininǎ din cadrul Maratonului Internaţional Bucureşti.
Ambele echipe române care au evoluat joi în Liga Europa la fotbal au fost învinse.
La Bucureşti s-a încheiat, duminicǎ, etapa a patra a circuitului de rugby în VII SEVENS GRAND PRIX SERIES. Etapa a fost câştigatǎ de Franţa care, totodatǎ, a devenit noua campioanǎ a Europei.
Principalul eveniment sportiv al sfârşitului de saptǎmânǎ este partida de tenis dintre echipele de Cupǎ Davis ale României şi Suediei.
Principalul eveniment al sfârşitului de sǎptǎmânǎ este meciul de fotbal dintre echipele României şi Greciei.
Trei echipe române de fotbal s-au calificat în playoff-ul competiţiilor europene. Miercuri, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, Steaua Bucureşti a trecut, acasǎ, de Aktobe, din Kazahstan, cu 2 la 1.