„The Breakup” (Despărțirea) este un performance afectiv construit pe o înțelegere modernă a rupturilor romantice, spectacol ce a avut premiera națională la Galeria Mobius din București, după prezentarea acestuia în Cehia și Slovacia.
Cea de-a 34-a ediție a Festivalul Național de Teatru s-a desfășurat în săli de teatru și în diverse spații neconvenționale din București, constituindu-se într-un adevărat maraton, cu spectacole și multe alte evenimente.
“The Breakup”, în regia Ioanei Păun va fi prezentat în 5 teatre și galerii de artă europene înaintea premierei de la București.
Ministerul de Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bulgaria că, începând cu data de 10 iulie, se vor desfăşura lucrări de reparaţie majoră la Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse pe tronsonul bulgar.
La Sala Radio are loc pe 12 iulie un spectacol caritabil în sprijinul artistului Marian Stere.
Opera contemporană “Waste Side Story” a adus pe scenă viața comunității din Pata Rât, groapa de gunoi a orașului Cluj.
Guvernul de la București a aprobat joi, prin memorandum, negocierea unui tratat între România şi China privind transferarea persoanelor condamnate.
Aici puteţi asculta "Românii de lângă noi", ediţia din 07.03.2024.