Acest preparat există şi în bucătăria altor popoare, însă cea autohtonă îl revendică sub numele de ouă românești.
Întâlnite frecvent în România, chiftelele sunt preparate din carne tocată sau din legume, cu formă rotundă, aplatizată sau alungită, care au fost prăjite în grăsime.
Ciorba de perişoare este una dintre cele mai apreciate mâncăruri ale bucătăriei româneşti.

Pentru această editie vă propunem câteva reţete de preparate cu ciuperci, la care vom folosi ciuperci de cultură.

Vedeta acestei ediţii este dovlecelul. Fie că are coajă de culoare verde deschis, fie verde închis, dovleceii sunt folosiţi la multe preparate şi mâncăruri.

Urzicile se numără printre primele plante care apar la începutul primăverii. Ele cresc în mod natural în apropierea apelor sau la marginea pădurilor, iar consumul acestora contribuie la detoxifierea organismului.

Astăzi vă prezentăm reţeta unei ciorbe inventate într-un oraş din Bucovina (provincie istorică din nordul României) şi care se numeşte chiar ciorbă rădăuţeană.

Vã invitãm sã deschidem din nou uşa bucãtãriei româneşti, mai precis a celei transilvănene.